Matei 5, 20–26

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!»; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: Netrebnicule! vrednic va fi de judecata soborului; iar cine va zice: Nebunule! vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, cât ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, iar judecătorul, slujitorului și să fii aruncat în temniță. Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.”

Iertarea - imitarea lui Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 238-239

„- Mă mai întrebi încă și te mai îndoiești cum e cu putință să ierți pe dușmanii tăi când vezi că pentru tine Dumnezeu S-a făcut om, S-a înjosit atât de mult și a pătimit atâtea? Nu-L auzi spunând pe cruce: Iartă-le lor, că nu știu ce fac! (Luca 23, 34). Nu-l auzi pe Pavel spunând: Cel Care S-a suit și șade în dreapta lui Dumnezeu și Se roagă pentru noi (Romani 8, 34)? Nu vezi că, după o răstignire și înălțare, a trimis pe apostolii Săi la iudeii care L-au omorât, spre a le aduce mii de bunătăți, deși apostolii aveau să sufere nenumărate rele de la ei? Ți-a făcut dușmanul tău un mare rău? Ce suferință e aceasta față de suferința Stăpânului tău, Care a fost legat, biciuit, pălmuit, scuipat de slugi, dat morții, și morții celei mai rușinoase din toate morțile, după ce făcuse iudeilor nenumărate binefaceri? Atunci mai cu seamă fă bine dușmanului tău când ți-a făcut mai mare rău, ca să-ți împletești mai strălucitoare cunună, scăpându-l pe fratele tău de cea mai cumplită boală! Doctorii, când sunt loviți și insultați de bolnavii de nervi, atunci le e mai milă de ei și se pregătesc să-i îngrijească, pentru că știu că insultele sunt urmări ale cumplitei lor boli! Și tu, dar, gândește la fel la cel ce te urăște, poartă-te la fel cu cel ce-ți face rău! El este cel bolnav, el suferă toată silnicia! Scapă-l, deci, de această asuprire, dă-i prilejul să-și lase mânia, liberează-l de demonul cel cumplit, mânia! Când vedem pe îndrăciți, plângem și nu ne silim să ne îndrăcim și noi! Așa să facem și cu cei mânioși! Mânioșii se aseamănă cu îndrăciții; dar mai bine spus, mânioșii sunt mai de plâns decât îndrăciții pentru că sunt conștienți de nebunia lor. De aceea le este și de neiertat. Nu tăbărî, dar, asupra celui căzut la pământ, ci ai milă de el! (...) Dumnezeu te va încununa îndată și te va răsplăti cu nenumărate bunătăți pentru că ai scăpat pe fratele tău de o boală cumplită.”