Matei 6, 1–13

„Zis‑a Domnul: Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și‑au luat plata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într‑ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Iar când te rogi, nu fi ca fățarnicii, cărora le place, prin sinagogi și pe la colțurile piețelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și‑au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă‑te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii, căci ei cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultați. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru cele de care aveți trebuință, mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească‑se numele Tău; vie Împărăția Ta; facă‑se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă‑ne‑o nouă astăzi; și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin!”

Cum se realizează milostenia

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 440‑441

„‑ Îmi porunceşti, dar, să fac milostenie cu mâna mea? Dar nu las impresia că mă mândresc?

‑ Aşa, însă nu dai de pomană cu mâna ta pentru o altă pricină de mândrie! Ți‑i ruşine să fii văzut stând de vorbă cu săracii! Dar să nu vorbim de asta! Dă numai de pomană, fie că vrei s‑o faci cu mâna ta, fie cu mâna altuia! Numai nu‑l mai ține pe sărac de rău, nu‑l mai răni, nu‑l mai ocărî! Cel ce‑ți cere are nevoie de leacuri, nu de răni; de milă, nu de sabie! Spune‑mi, dacă cineva, lovit cu o piatră şi cu rană la cap, lăsând pe ceilalți ar alerga, mânjit tot de sânge, la picioarele tale, spune‑mi, l‑ai lovi, oare, cu o altă piatră şi i‑ai mai face încă o rană? Nu cred; ci ai căuta să‑i vindeci rana. Pentru ce, dar, cu săracii te porți altfel? Nu ştii cât poate face un cuvânt? Poate ridica un om şi‑l poate doborî. Un înțelept spune: Mai bun este cuvântul decât datul. Nu te gândeşti că‑ți înfigi sabia în inima ta şi‑ți faci rană mai cumplită când săracul, care a bătut la uşa ta, pleacă ocărît, tăcut, suspinând şi cu obrajii plini de lacrimi? Dumnezeu l‑a trimis la tine.

(...) Gândindu‑ne la toate acestea, să ne înfrânăm limba, să scoatem din sufletul nostru neomenia, să întindem mâna noastră spre milostenie, să mângâiem pe cei săraci nu numai cu bani, ci şi cu cuvântul, ca să scăpăm şi de pedeapsa cuvenită ocărilor şi să moştenim şi Împărăția cerurilor pentru cuvintele noastre bune şi milosteniile noastre.”