Matei 7, 15-21

„Zis-a Domnul: Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Oare culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.”

Faceți roade vrednice de pocăință

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Întrebarea 288, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 446

„Întrebarea 288: Cel care dorește să-și mărturisească păcatele sale, oare se cuvine să le mărturisească la toți și celor care s-ar întâmpla, sau cui anume? 
Răspuns: Scopul iubirii de oameni a lui Dumnezeu cu privire la cei care greșesc este clar, potrivit cu ceea ce s-a scris, că: nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 33, 11). Așadar, fiindcă și chinul întoarcerii se cuvine să fie corespunzător păcatului și fiindcă roadele se cade să fie vrednice de pocăință, precum s-a scris: faceți roade vrednice de pocăință, ca să nu se întâmple sub motivul lipsei roadelor amenințarea, arătată ca o consecință, că tot pomul care nu face rod bun se taie și se aruncă în foc (Luca 3, 8-9), este necesar să ne mărturisim păcatele celor încredințați cu iconomia tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1). Pentru că așa au făcut și cei mai vechi care se pocăiau pe vremea sfinților. Căci este scris în Evanghelie că își mărturiseau păcatele lor lui Ioan Botezătorul (Matei 3, 6), iar în Fapte, că se mărturiseau Apostolilor, de care se și botezau toți (Fapte 19, 18).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 122

(...) a venit Ioan, nu pentru altceva decât pentru a-i face să se gândească la păcatele lor. (...) Nu spunea altceva decât: Faceți roade vrednice de pocăință (Luca 3, 8). Pentru că nerecunoașterea propriilor lor păcate, așa precum o arată și Pavel, i-a făcut pe iudei să se depărteze de Hristos; dar recunoașterea păcatelor le-a născut dorința de a căuta pe Răscumpărător și de a dori iertarea păcatelor. Acest lucru a venit să-l pregătească Ioan: să-i convingă să se pocăiască; nu ca să fie pedepsiți, ci, ajungând mai smeriți prin pocăință și osândindu-se pe ei înșiși, să alerge să ia iertare de păcate. (...) A venit predicând botezul pocăinței în pustiul Iudeii, a adăugat: spre iertare (Marcu 1, 4) ca și cum ar fi spus: I-am convins să se mărturisească și să se pocăiască de păcate, nu ca să fie pedepsiți, ci ca să primească mai ușor mai târziu iertarea. Că dacă nu și-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerut nici harul; și necerându-l, n-ar fi dobândit iertare.”