Matei 7, 21-23

„Zis-a Domnul: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am prorocit și nu în numele Tău am scos diavoli și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea.”

Cum ne mântuim

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 30

„Suntem niște trecători prin această viață. Mulți trec prin ea, dar este nevoie să nu rătăcească drumul. Iar cu cel ce merge pe drumul cel bun este Domnul Iisus. De aceea citim: Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine și în valuri tu nu vei fi înecat. Și dacă vei trece prin foc, flăcările nu-ți vor arde îmbrăcămintea (Isaia 43, 2). Cel care întreține în trupul său focul poftei (Pilde 6, 27), focul dorințelor nemăsurate, nu trece mai departe, ci-și arde însăși această haină a sufletului.”

Sfântul Ioan Casian, Așeză­mintele mânăstirești, Cartea a XII-a, Cap. 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 255-256

„(...) Trebuie să ne grăbim spre ea (adevărata desăvârșire a virtuților), apelând la posturi, privegheri, rugăciuni, la strivirea (stăpânirea) inimii și a trupului, ca nu cumva, umflându-ne de trufie, să ajungă fără de folos toate astea. Însă trebuie să fim convinși nu numai că nu vom putea atinge desăvârșirea, cu toată sârguința și chinul nostru, (...) dacă nu ne vin în ajutor protecția divină și harul insuflării, al certării și îmbărbătării Lui (Dumnezeu).”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XV, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 545-547

„(...) «Necercetate sunt judecățile lui Dumnezeu și nepătrunse căile Lui», prin care atrage neamul omenesc la mântuire. Aceasta o putem dovedi cu exemple din chemările evanghelice. Căci a ales pe Andrei și pe Petru și pe ceilalți apostoli fără ca aceștia să se fi gândit la leacul mântuirii lor printr-o alegere a harului. Pe Zaheu, care dorea cu credință să vadă fața Domnului și care, pentru aceasta, fiind mic de statură s-a urcat într-un sicomor, nu numai că l-a primit, dar chiar l-a cinstit cu binecuvântarea de a locui la el. Pe Pavel l-a atras, cu toate că acesta nu voia și se împotrivea. Pe un altul în așa măsură l-a câștigat alături de El, încât nu i-a îngăduit scurtul răgaz trebuincios pentru a-și înmormânta tatăl. Lui Corneliu, care stăruia mereu în rugăciuni și în milostenie, ca răsplată îi arată calea mântuirii și-i poruncește printr-un înger să primească pe Petru, pentru a afla de la acesta cuvintele de mântuire prin care să fie salvat împreună cu toți ai săi. Astfel, în multe feluri, cu mare și nepre­cupețită dragoste dăruiește acea în­țelep­ciune a lui Dumnezeu mântuirea oamenilor. Fiecăruia după capacitatea lui îi împarte Domnul harul dărniciei Sale.”