„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Matei 8, 23-27
„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El”
Frica de Dumnezeu
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XIII, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 510-511
„Cel ce va fi întărit în desăvârșirea dragostei acesteia (despre care vorbește Apostolul Pavel în I Corinteni 13) trebuie să se ridice pe o treaptă mai înaltă, și anume la acea sublimă teamă a dragostei, pe care n-o zămislește nici frica de pedeapsă, nici dorința de răsplată, ci măreția iubirii, prin care fiul îl respectă pe prea îngăduitorul său tată, sau fratele pe frate, sau prietenul pe prieten, sau soția pe soț, cu sentiment deplin, de vreme ce aceasta nu de cearta și de bătaia lui se teme, ci de o ușoară slăbire a afecțiunii, sentiment pornit dintr-un devotament întotdeauna curat, manifestat nu numai în vorbe, ci și în toate faptele, cu grija ca nu cumva să se potolească floarea dragostei lui. Măreția acestui fel de teamă a exprimat-o în chip elegant unul dintre profeți: Bogățiile mântuirii, a spus el, sunt înțelepciunea și știința; teama de Dumnezeu îi este comoara. N-a putut să exprime mai limpede demnitatea și meritul acestei temeri decât spunând că bogăția mântuirii noastre, care constă în adevărata înțelepciune și cunoaștere a lui Dumnezeu, poate fi păstrată numai prin teama de Domnul. La această teamă, așadar, sunt poftiți nu păcătoșii, ci sfinții, precum spune în cuvinte profetice psalmistul: Temeți-vă de Dumnezeu toți sfinții Lui, fiindcă nimic nu-i lipsește celui ce se teme de Dumnezeu cu această teamă. Desigur că Apostolul Ioan despre acea teamă de pedeapsă vorbește: Cine se teme nu este desăvârșit în dragoste, fiindcă teama presupune pedeapsă. Așadar, este mare distanță între această teamă căreia nu-i lipsește nimic, care este comoară a înțelepciunii și a științei, și cea nedesăvârșită, care se numește începutul înțelepciunii și care, cuprinzând în ea pedeapsă, este alungată din inimile celor desăvârșiți prin intervenția dragostei depline. În dragoste nu este teamă, căci dragostea alungă teama. Într-adevăr, dacă teama este începutul înțelepciunii, care va fi desăvârșirea ei, atunci dragostea în Hristos, care cuprinde în ea acea teamă a dragostei desăvârșite nu se mai numește începutul, ci comoara înțelepciunii și a științei? Și de aceea teama are două trepte: una este a începătorilor, adică a acelora care sunt încă sub jugul și groaza robiei, (... a doua este) deplina libertate a dragostei și încredere în prietenii și fiii lui Dumnezeu. (...) De acum nu vă mai spun slugi, fiindcă sluga nu știe ce face stăpânul său. Ci v-am numit pe voi prieteni... (Ioan 15, 15)”