Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Matei 8, 23-27

Matei 8, 23-27

Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 07 Iun, 2018

„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El

Frica de Dumnezeu

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XIII, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 510-511

„Cel ce va fi întărit în desă­vârșirea dragostei acesteia (despre care vorbește Apostolul Pavel în I Corinteni 13) trebuie să se ridice pe o treaptă mai înaltă, și anume la acea sublimă teamă a dragostei, pe care n-o zămislește nici frica de pedeapsă, nici dorința de răsplată, ci măreția iubirii, prin care fiul îl respectă pe prea îngăduitorul său tată, sau fratele pe frate, sau prietenul pe prieten, sau soția pe soț, cu sentiment deplin, de vreme ce aceasta nu de cearta și de bătaia lui se teme, ci de o ușoară slăbire a afecțiunii, sentiment pornit dintr-un devotament întotdeauna curat, manifestat nu numai în vorbe, ci și în toate faptele, cu grija ca nu cumva să se potolească floarea dragostei lui. Măreția acestui fel de teamă a exprimat-o în chip elegant unul dintre profeți: Bogățiile mântuirii, a spus el, sunt înțelepciunea și ști­ința; teama de Dumnezeu îi este comoara. N-a putut să exprime mai limpede demnitatea și meritul acestei temeri decât spunând că bogăția mântuirii noastre, care constă în adevărata înțelepciune și cunoaștere a lui Dumnezeu, poate fi păstrată numai prin teama de Domnul. La această teamă, așadar, sunt poftiți nu păcătoșii, ci sfinții, precum spune în cuvinte profetice psalmistul: Temeți-vă de Dumnezeu toți sfinții Lui, fiindcă nimic nu-i lipsește celui ce se teme de Dumnezeu cu această teamă. Desigur că Apostolul Ioan despre acea teamă de pedeapsă vorbește: Cine se teme nu este desăvârșit în dragoste, fiindcă teama presupune pedeapsă. Așadar, este mare dis­tanță între această teamă căreia nu-i lipsește nimic, care este comoară a înțelepciunii și a științei, și cea nedesăvârșită, care se nu­mește începutul înțelepciunii și care, cuprinzând în ea pedeapsă, este alungată din inimile celor desăvârșiți prin intervenția dragostei depline. În dragoste nu este teamă, căci dragostea alungă teama. Într-adevăr, dacă teama este începutul înțelepciunii, care va fi desăvârșirea ei, atunci dragostea în Hristos, care cuprinde în ea acea teamă a dragostei desăvâr­șite nu se mai numește începutul, ci comoara înțelepciunii și a științei? Și de aceea teama are două trepte: una este a începătorilor, adică a acelora care sunt încă sub jugul și groaza robiei, (... a doua este) deplina libertate a dragostei și încredere în prietenii și fiii lui Dumnezeu. (...) De acum nu vă mai spun slugi, fiindcă sluga nu știe ce face stăpânul său. Ci v-am numit pe voi prieteni... (Ioan 15, 15)”