Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Matei 8, 23-27 (Minunea potolirii furtunii)

Matei 8, 23-27 (Minunea potolirii furtunii)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 01 Iul, 2021

„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?”

Să nu ne fie frică... decât de Dumnezeu!

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea întâi, Ep. 20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 158

„(...) să nu ne dăm numai chipul fricii prin înfățișări de tristețe, nici să nu ne înfățișăm numai o evlavie arătată în purtări din afară, ci să o arătăm în dispoziția sufletului și în smerenia inimii care a greșit, prin dese suspine din adânc și prin biciuirea amintirii păcatelor de mai înainte, ținute nevăzut în conștiință și de aceea, prin adunarea de noi înșine, nesuferind să vadă nicidecum păcatele altora. Căci cel care făță­reș­te frica de Dumnezeu numai prin înfățișări văzute nu se deo­se­bește întru nimic de maimuță, care imită purtările și înfățișările omului. Căci acest animal dintre patrupede fiind departe prin fire de firea omenească pare celor ce-l privesc prin imitarea înfățișărilor că e om, dar prin fire nu are nimic omenesc. Tot așa și cel care imită spre înșe­larea celor ce-l privesc înfățișările celor ce se tem cu adevărat de Domnul, neavând dispo­ziția voin­ței pătrunse în mod egal cu a acelora de frică dumnezeiască, este și se numește un fel de alt saducheu și cărturar salvând chipul evlaviei într-o frumusețe exterioară, dar în realitate lipsindu-i aceasta pentru necurata iubire de patimi aflată în adâncul sufletului.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XII, 53.4., în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1982), vol. 5, p. 141

„(...) Frica este de două feluri - îmi este frică așa cum îmi este frică de tata, de care mi-e și frică, dar îl și iubesc; și iarăși: când îmi e frică să nu fiu pedepsit, mă iubesc pe mine însumi și atunci prefer frica; dar când îmi este frică să nu-l supăr pe tata, atunci îmi iubesc tatăl.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXVI, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 273

„Da, frica vrăjmașă este aceea care ne bagă în suflet spaima de moarte, aceea care ne face să ne plecăm în fața persoanelor cu rang mare. Cum va putea, oare, cel care se teme de acestea să se împotrivească păcatului până la moarte în vreme de mucenicie și să plătească ce este dator Domnului, Care a murit pentru noi și a înviat? Și cel care se teme de demoni are frică vrăjmașă în el. Pe scurt, o astfel de frică pare a fi o patimă care este vlăstar al necredinței. Nici un om care crede că are lângă el un ajutor puternic nu se teme de cei care încearcă să-l turbure.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)