Matei 9, 36-38; 10, 1-8

„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său. Și, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece Apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci, mai degrabă, mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor! Tămăduiți pe cei bolnavi, curățiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, pe diavoli scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați.”

Sfinții Apostoli și lucrarea harului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1994), vol. 23, p. 413

„Dușmanii îi aveau în puterea lor, iar ei erau doisprezece oameni: simpli, înlănțuiți, biciuiți, purtați de colo-colo; dar nu li s-a putut închide gura; ci după cum nu-i cu putință să înlănțuiești raza de soare, tot așa și limba acelora. Pricina? Nu erau ei cei care vorbeau, ci puterea Duhului! Așa a învins și Pavel pe Agripa (Fapte 25, 23-26, 32) și pe Nero, care a întrecut pe toți oamenii în răutate. Domnul, spune Pavel, mi-a stat în ajutor și m-a izbăvit din gura leului (II Timotei 4, 17). Tu, însă, minunează-te de ucenicii Domnului, că îndată ce au auzit pe Domnul spunându-le: Nu vă îngrijiți, au crezut, au ascultat și nimic din cele înfrico­șătoare nu i-a spăimântat. Iar dacă spui că Domnul le-a dat destulă mângâiere prin cuvintele: Duhul Tatălui nostru va fi Cel Ce grăiește, apoi, tocmai pentru aceasta mai cu seamă mă minunez de ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut Domnului să-i scape de chinuri și de suferințe. Și aveau să le sufere nu doi sau trei ani, ci toată viața lor.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (2000), vol. 41, p. 444

„E minunată credința Sfin­ților Apostoli, fierbinte modul mărturisirii, vrednică de cea mai mare prețuire și excepțională consimțirea lor (cu Hristos). Căci n-au plecat și n-au mers înapoi, ca unii mai lipsiți de înțelegere, sau ca cei ce au numit greu cuvântul Mântuitorului, nici n-au fost răpiți la credință din ușu­rătate, ci, după o recunoaștere și informare adevărată. Învăță­torul tainelor era izvorul cuvintelor de viață făcătoare și descoperitorul învățăturilor cerești.”