„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Memoria zilei
Nestorianism: doctrină susţinută de patriarhul Nestorie al Constantinopolului (cca 380-cca 440), discipol al lui Teodor de Mopsuestia, care atribuie lui Hristos două persoane: una divină, Logosul sau Cuvâtul, şi una umană, Iisus. Natura umană este distinctă şi independentă; de aceea în Hristos există două subiecte. El a fost condamnat de Sinodul Ecumenic din Efes (431) pentru că refuza Fecioarei Maria titlul de „Născătoare de Dumnezeu“ sau „Maica lui Dumnezeu“. Un fel de dualitate în Hristos profesa şi Teodor de Mopsuestia (m. 428), care, spre deosebire de şcoala din Antiohia, care profesa hristologia de „tip Hristos“, insistă asupra fiinţei umane concrete a lui Iisus şi asupra independenţei acesteia. Pentru Nestorie, firea umană a fost nu numai completă şi independentă, compusă din trup şi suflet şi voinţă, (Evangheliile vorbesc de „creşterea în cunoaştere“, de dezvoltarea capacităţii de a discerne binele şi răul, de luptă cu ispitele), ci a avut şi eu-ul ei genuin, care se păstrează împreună cu persoana Cuvântului. Unirea n-ar fi decât o simplă asociere sau cooperare a celor două persoane, corespunzătoare celor două firi. Încercînd să soluţioneze logic prezenţa lui Iisus din Nazaret în chipul Său omenesc, Nestorie ajunge să formuleze ideea unei a treia persoane, „persoana unirii“, care le leagă pe celelalte două şi este Cel care propovăduieşte, face minuni, mănâncă alături de apostoli şi ucenici. O consecinţă tot eretică a Nestorianismului este faptul că nu mai recunoaşte în Fecioara Maria pe „Maica Domnului“, care pentru această concepţie este „Născătoare de Hristos“ şi nu „Născătoare de Dumnezeu“, cum o afirmă Biserica. Nestorianismul va fi aspru criticat de Chiril al Alexandriei, care învăţa că în Iisus subiectul este Cuvântul. Este adevărat că Sinodul de la Calcedon (451) primeşte în comuniune pe Teodoret de Cir şi Iba de Edesa, prietenii lui Nestorie, ceea ce a determinat pe monofiziţi să nu înţeleagă legătura dintre Efes şi Calcedon. Totuşi, Sinodul din 553 condamnă cele „Trei capitole“: Monofizismul lui Teodor de Mopsuestia, scrierile în care Teodoret de Cir şi Iba de Edesa atacă anatematismele lui Chiril de Alexandria contra lui Nestorie.