„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
27 Apr, 2024
Micul catechism: Cinstirea Naşterii Domnului
Naşterea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creştine şi a fost prăznuită cu mare solemnitate dintotdeauna. În ziua dinaintea Naşterii Domnului, adică în Ajun, asemenea zilei din ajunul Bobotezei, creştinii ţin post complet. Această rânduială este întâlnită din secolul al IV-lea, perioadă în care Naşterea şi Botezul Domnului erau sărbătorite împreună, pe 6 ianuarie. În ajunul acestei zile, adică pe 5 ianuarie, toţi creştinii ajunau. Printr-o epistolă circulară, episcopul Teofil al Alexandriei (†412) stabilea cum trebuie să se ajuneze în ziua dinaintea Epifaniei Domnului, dacă această zi ar fi căzut duminica, zi în care este interzisă prin canoane ajunarea: „Să ţinem cuviincios şi să procedăm înţelepţeşte faţă de amândouă; pentru ca, gustând puţine măsline, să ne ferim totodată şi de învăţăturile care nu cinstesc ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, şi să dăm zilei de ajunare ceea ce se cuvine, aşteptând slujba dumnezeiască cea de seară, care cu voia lui Dumnezeu se săvârşeşte atunci“.
Tot din această perioadă, a secolului al IV-lea, în ajunul Naşterii Domnului, slujitorii Bisericii (preoţii şi cântăreţii) mergeau, ca şi astăzi, cu icoana Naşterii pe la casele credincioşilor, pentru a le vesti marea sărbătoare de a doua zi. Pentru că numărul credincioşilor a crescut, nu mai este posibil ca umblatul să se facă doar în Ajun, ci s-a extins cu câteva zile înainte. Cu acest prilej, preotul binecuvântează casele credincioşilor, cântă troparul Naşterii Domnului şi oferă spre sărutare icoana Naşterii celor din casă. Pe lângă obiceiul vechi şi tradiţional, plin de semnificaţii creştine, umblatul cu icoana este şi o vizită pastorală pe care preotul o realizează în parohia sa. Prin această vizită pastorală preotul are un bun prilej de a intra în legătură nemijlocită cu familiile enoriaşilor, de a le afla bucuriile şi încercările prin care trec. Credincioşii sunt receptivi în a primi sfaturile şi îndrumările preotului, simt dragostea şi preocuparea păstorului sufletesc, care se interesează de viaţa lor.
