„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Micul catehism: Afectele naturale ne pot ajuta în creşterea spirituală
Ceea ce în limbaj psihologic numim senzaţie şi percepţie, în limbaj patristic numim afecte naturale, cum ar fi: senzaţia de sete, de foame, nevoia de somn. Acestea sunt absolut necesare omului.
Posibilitatea naşterii patimilor este dată şi de existenţa afectelor naturale. Dar ce sunt şi cum au apărut afectele? Afectele naturale nu făceau parte din constituţia originară a firii umane, nefiind create odată cu ea. Au apărut în fire după căderea omului în păcatul neascultării şi „au pătruns în partea mai puţin raţională a firii, accentuând trăsăturile iraţionale ale acestuia“. Potrivit Sf. Maxim Mărturisitorul, afectele devin folositoare şi bune atunci când, îndepărtându-le de cele trupeşti, le folosim „pentru câştigarea celor cereşti. De pildă, pofta o putem preface în mişcarea unui dor spiritual după cele dumnezeieşti; plăcerea, în bucuria curată pentru conlucrarea minţii cu darurile dumnezeieşti; frica, în grija de a ocoli osânda viitoare de pe urma păcatelor; iar întristarea, în pocăinţa care ne aduce întristarea de pe urma răului săvârşit în timpul de aici“. Afectele pot deveni patimi, dar pot deveni şi porniri bune. Ele devin bune şi folositoare când sunt folosite, prin funcţia lor biologică, pentru conservarea trupului. Asceza creştină nu urmăreşte să le desfiinţeze, ci să aibă o utilizare spre folosul duhovnicesc al omului, sprijinindu-l în drumul către Dumnezeu. Creştinismul nu propune mântuirea doar a unei părţi a fiinţei omului, ci mântuirea lui în întregime. Puterea manifestată prin afecte poate fi atrasă şi împlicată să slujească omului în urcuşul lui spre Dumnezeu.