„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: Argumente scripturistice pentru cinstirea sfinţilor îngeri
Cultul îngerilor este fundamentat atât pe texte din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament. În Sfânta Scriptură se pot găsi numeroase situaţii în care se aduce cinstire îngerilor şi sunt adresare rugăciuni către ei.
Patriarhul Avraam, stând la intrarea în cortul său, i-a văzut pe îngeri în chipul unor bărbaţi, „a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ“ (Facerea 18, 2). Proorocul Valaam, în drum spre regele Valac, a fost oprit de un înger: „A deschis Domnul ochii lui Valaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână, şi s-a închinat şi a căzut cu faţa la pământ“ (Numeri 22, 31). Conducătorul poporului evreu, Iosua Navi, observând lângă zidurile Ierihonului pe un necunoscut, l-a întrebat: „De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?“ Iar necunoscutul i-a răspuns: „Eu sunt căpetenia oştirilor Domnului şi am venit acum!“ Iar Iosua a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis către acela: „Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?“ A zis către Iosua căpetenia oştirii Domnului: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt“. Şi a făcut Iosua aşa. După cum se poate observa din relatarea acestei întâlniri, descrisă în capitolul 15 al cărţii Iosua Navi din Sfânta Scriptură, îngerul nu doar că a acceptat închinarea lui Iosua, dar i-a cerut să cinstească şi locul unde acesta a avut bucuria de a vorbi cu trimisul lui Dumnezeu. După cum ne relatează Sfânta Scriptură, cinstirea pe care Iosua a arătat-o îngerului nu a fost considerată un păcat şi nu a avut urmări negative asupra cinstirii lui Dumnezeu de către Iosua. Dacă drepţii, pentru viaţa lor sfântă, s-au învrednicit a-i vedea pe îngeri, ceea ce era un semn de o deosebită bunăvoinţă a lui Dumnezeu faţă de aceşti drepţi, şi se simţeau datori să se închine îngerilor, atunci cu atât mai mult creştinii se cuvine să-i cinstească pe sfinţii îngeri. Cultul adresat lor nu afectează cu nimic cultul oferit lui Dumnezeu, căci dacă îi cinstim pe sfinţi, cu atât mai mult Îl cinstim pe Dumnezeu.