Micul catehism: Biserica nu-i abandonează pe cei păcătoşi

Biserica a considerat dintotdeauna sodomia drept un păcat „strigător la cer“, iar Părinţii Bisericii au formulat canoane prin care sancţionau cu excluderea de la împărtăşanie a acelora care aveau această orientare împotriva firii.

În Sfânta Scriptură s-a combătut acest păcat atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, fiind considerat la fel de grav ca idolatria. Adresându-se romanilor, Sf. Ap. Pavel scria: „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, ăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor“. În continuare, apostolul arată că Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, iar cei care practică acest lucru şi cei care încuviinţează păcatul sunt vrednici de moarte: „cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac“.

Iată că, potrivit Sf. Scripturi, nu doar cei care fac acest păcat sunt vrednici de moarte, ci şi cei care îl permit.

Spre deosebire de celelalte păcate, desfrâul şi homosexualitatea întinează nu doar sufletul, ci şi trupul. Sf. Ap. Pavel recomanda corintenilor: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?“

Cu toate acestea, Biserica nu-i poate abandona pe aceşti oameni, dintre care majoritatea sunt, cel puţin prin botez, dacă nu prin convingere, fiii ei. Sf. Părinţi ne recomandă să urâm păcatul, dar să iubim pe păcătoşi.