Micul catehism: Când se fac pomeniri individuale pentru cei adormiţi

Rugăciunile pentru cei adormiţi sunt momente de interiorizare sufletească şi comuniune cu cei răposaţi. Biserica a rânduit anumite zile de pomenire, iar la toate aceste zile de pomenire se oficiază slujba parastasului. Este bine ca aceste pomeniri să fie în legătură cu săvârşirea Sfintei Liturghii, pentru că aceasta este cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei adormiţi. Apoi, se poate merge la casa celui adormit sau la mormânt. În practica bisericească se obişnuieşte ca slujba parastasului să se oficieze la biserică, apoi se merge la mormânt sau la casa celui adormit, unde preotul binecuvântează darurile şi prinoasele care se dau de pomană.

Parastasele sunt ierurgii speciale prin care noi suntem alături de cel adormit, prin rugăciune, şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu rugăciuni fierbinţi, cerându-I să îi ierte păcatele. Verbul grecesc „paristemi“ înseamnă a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, a fi camaradul de luptă, apropiatul, tovarăşul de sacrificiu al cuiva.

Soroacele rânduite de biserică pentru a face pomenire sunt următoarele: ziua a treia, a noua, a patruzecea, la trei luni, la şase luni, la nouă luni şi la un an, apoi în ziua decesului, în fiecare an (până la şapte ani). Toate aceste zile se calculează din ziua decesului şi nu din ziua înmormântării. Se obişnuieşte ca, de ziua numelui celui adormit, în locul felicitărilor care i se aduceau când era în viaţă, după trecerea la cele veşnice, tot din dragoste, să i se facă pomenire. Se recomandă ca zilele de pomenire să fie respectate pentru că fiecare dintre ele are o interpretare teologică şi simbolică. Prima pomenire, la trei zile după deces, care, de obicei, corespunde cu ziua înmormântării, se face în cinstea Sfintei Treimi şi în amintirea Învierii celei de a treia zi a Domnului, Care s-a făcut început al învierii celor adormiţi.

Pomenirea de la nouă zile se organizează în cinstea celor nouă cete îngereşti cărora ne rugăm să mijlocească pentru cel răposat, spre a se bucura de comunicarea cu aceştia. Tot în această zi, pentru întărirea duhovnicească a membrilor familiei îndoliate, se obişnuieşte săvârşirea slujbei Aghezmei celei mici şi stropirea casei în care a locuit cel plecat la Domnul.