Micul catehism: Canoanele Sfinţilor Părinţi condamnă păcatul homosexualităţii

Textele biblice ne indică faptul că homosexualitatea reprezenta, în Vechiul Testament, spurcăciune înaintea lui Dumnezeu, iar în Noul Testament, acest păcat este considerat împotriva firii. Sf. Biserică, luând în considerare tocmai faptul de a fi împotriva firii, a creaţiei, menţionează acest păcat între cele „strigătoare la cer“.

Sf. Vasile cel Mare, prin canonul 62, sancţioneză cu excluderea de la împărtăşanie asemenea adulterului, adică 15 ani: „Cel ce a arătat imoralitate în cele bărbăteşti, i se va hotărî timpul de penitenţă ca celui ce nelegiuieşte întru adulter“. Sf. Ioan Postitorul stabilea ca oprirea de la Sf. Împărtăşanie să fie de trei ani, dacă penitentul arăta o mare pocăinţă, iar în perioada celor trei ani, ţinea post şi făcea metanii: „Canonul al 4-lea al lui Grigore de Nissa, exclude de la împărtăşanie pentru optsprezece ani pe cel ce comite necuviinţă cu bărbaţii; iar canonul al 62-lea al lui Vasile cel Mare, pentru cincisprezece. Noi însă socotim ca pentru trei ani să se excludă de la împărtăşanie unul ca acesta, plângând şi ajunând, şi spre seară mâncând mâncăruri uscate şi 200 de metanii făcând. Iar dacă se dedă mai mult trândăviei, să împlinească cincisprezece ani.“

Prin canoane, Biserica sancţionează acest păcat, atât pentru a preciza în conştiinţa penitenţilor că homosexualitatea reprezintă un păcat grav împotriva vieţii, cât şi în scopul de a oferi un remediu, un tratament duhovnicesc. Prin epitimii sau canoane, care se aplică în cazul când cel ce se mărturiseşte nu poate primi dezlegare de păcate, nu se urmăreşte aplicarea unei pedepse pentru că a păcătuit, ci vindecarea lui de deprinderea de a păcătui, precum şi de urmările păcatului. Canoanele stabilesc maximul de oprire de la Sf. Împărtăşanie care se poate aplica în cazurile respective, iar preotul duhovnic stabileşte de la caz la caz, ţinând cont de pocăinţa penitentului.