„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: Care sunt faptele milosteniei trupeşti?
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor aflaţi în nevoie.
Sf. Ioan Gură de Aur consideră că, în fericirea a cincea („Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui“), Mântuitorul nu se referă doar la cei care fac milosteniile cu bani, ci şi la cei care „fac milostenii cu faptele lor. Că milostenia este de multe feluri, iar porunca aceasta este mult cuprinzătoare“. Faptele milosteniei trupeşti sunt în număr de şapte: hrănirea celui flămând, care, din cauza sărăciei şi neputinţei, nu se poate hrăni prin munca proprie; adăparea celui însetat, care, din lipsă sau slăbiciune, nu-şi poate potoli setea; îmbrăcarea celui gol, adică a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului; cercetarea celor în necazuri şi nevoi, pentru ajutorarea lor; cercetarea celor bolnavi. Această poruncă se împlineşte mai întâi prin cuvintele compătimitoare şi de întărire; în al doilea rând, sfătuindu-i să accepte cu răbdare încercarea prin care trece, fără cârtire, ci cu binecuvântare, şi făcându-i să înţeleagă că suferinţa este îngăduită spre încercare, întărire şi iertare de păcate; în al treilea rând, îndemnându-i şi ajutându-i să se spovedească, să se împărtăşească şi să primească Taina Sf. Maslu; în al patrulea rând, învăţându-i să nu cadă în credinţa deşartă a celor ce doresc să-şi câştige sănătatea cu farmece şi felurite lucrări înşelătoare diavoleşti, ci să-şi pună încrederea şi nădejdea numai în mila lui Dumnezeu şi în tratamentele recomandate de medici. Iar când aceşti bolnavi au nevoie de ajutor, să le oferim ceea ce au nevoie: bani, medicamente, hrană şi altele. Alte fapte ale milosteniei trupeşti sunt: găzduirea călătorilor, mai ales a bolnavilor şi a celor lipsiţi de mijloace materiale, făcând această faptă cu bucurie; îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine să-i îngroape, dăruind cele trebuitoare pentru înmormântarea lor creştinească. Dacă moare o rudă sau un prieten, aceasta datorie se împlineşte prin petrecerea trupului celui plecat la Domnul până la groapă, cu rugăciuni şi acte de milostenie pentru sufletul răposatului şi cuvinte de întărire pentru cei rămaşi în viaţă.