„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: Ce este vrăjitoria
Prin cuvântul vrăjitorie, înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţi omeneşti. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte vrăjitoria prin totalitatea mijloacelor care se crede că pot transforma în mod miraculos realitate.
Vrăjitoria s-a practicat atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii din Legea Darului, până în vremea noastră. În Legea Veche, a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia. După învătătura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte astfel: vrăjitoria propriu-zisă, prin care se înţelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest fel; ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă (numită chiromanţie) şi prin alte obiecte (bobi, cărţi de joc, cafea etc); descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt in viaţă. Descântătorii pretind să cheme sufletele morţilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre, se practică descântecul în rândul credincioşilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt „vrăjiti“ etc. O altă formă de vrăjitorie este ghicirea prin lucruri sfinte, precum Psaltirea, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericeşti, cum ar fi resturi de veşminte clericale, cheia bisericii, cenuşă din cădelniţă, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor în candele etc. O altă formă este fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu alţii sau a se despărţi, prin invocarea ajutorului diavolesc, numită popular „ursită“.