„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: Ce înţelegem prin „facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ“?
Prin cererea a doua a Rugăciunii domneşti, „vie împărăţia Ta“, creştinii se roagă şi solicită realizarea şi desăvârşirea în ei şi printre ei a împărăţiei lui Dumnezeu, despre care a vorbit Mântuitorul Hristos: „Iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru“. În continuarea cererii a doua şi într-o strânsă legătură cu ea este următoarea cerere: „Facă-se voia Ta pe, precum în cer şi pe pământ“.
Sf. Simion al Tesalonicului explică această cerere astfel: „Fă-ne pe noi ca pe îngeri: adică fie şi facă-se voia Ta în noi, precum dânşii; fie (în noi) voia Ta cea sfântă şi fără prihană, ci nu voia noastră omenească, cea cu prihană“. Îngerii în cer ascultă pe Dumnezeu de bunăvoie, mereu şi, având aceeaşi stăruinţă, ascultă şi împlinesc poruncile lui Dumnezeu: „Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui“ (Psalmul 102, 20-21). Înaintea venirii împărăţiei care va avea loc la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu ne-a poruncit să facem din pământ un cer, trăind, vorbind şi lucrând ca şi cum am fi în cer… El vrea astfel ca, în aşteptarea vieţii viitoare, să imităm chiar pe pământ viaţa îngerilor din ceruri, care execută întotdeauna în întregime, nu doar în parte, voia lui Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur crede că atunci când ne rugăm rostind „facă-se voia Ta…“, este ca şi cum am zice: „Împărate ceresc, învredniceşte-ne să trăim ca cei din cer, pentru ca să voim şi noi întocmai ceea ce voieşti Tu. Sprijineşte voinţa noastră cea slabă..., întinde-ne o mână de ajutor nouă, celor ce vrem să alergăm, dar care abia putem să ne târâm“. Voia lui Dumnezeu ne-a fost descoperită de Mântuitorul Hristos şi se cuvine ca fiecare creştin să dorească a se împlini voinţa lui Dumnezeu în cer şi pe pământ, fiindcă una şi alta ajută la dobândirea mântuirii.