Micul catehism: Ce sunt fericirile

Alături de cele zece porunci, Mântuitorul a lăsat creştinilor nouă îndemnuri prin care se împlineşte Legea pentru desăvârşirea morală. Aceste nouă recomandări nu au fost date sub forma unor interdicţii sau porunci, ci drept „fericiri“, fiindcă ele se potrivesc cu smerenia şi blândeţea Domnului Hristos. Pe de altă parte, cele nouă fericiri sunt atât de potrivite cu dorinţele sufletului doritor de mântuire, încât, doar auzindu-le, eşti îndemnat să le îndeplineşti. În acest sens, Sf. Ap. Iacov numeşte Legea Noului Testament „legea cea desăvârşită a libertăţii“.

În numeroasele cuvântări pe care le-a susţinut în faţa mulţimilor, Mântuitorul a prezentat fericirea şi desăvârşirea împreună, acestea fiind într-o strânsă legătură. Nimeni nu poate fi cu adevărat fericit fără a fi desăvârşit, iar cel care dobândeşte desăvârşirea morală are parte şi de fericire. De aceea, fiecare fericire conţine mai întâi învăţătura sau îndemnul, apoi răsplata care se dobândeşte pentru împlinirea recomandării.

Astfel, Fericirile pot fi definite ca nouă căi pe care creştinul se cuvine să le urmeze pentru a ajunge la fericirea veşnică, sau cele nouă virtuţi prin care putem dobândi fericirea.

Fericirile au fost rostite ucenicilor şi oamenilor care-L ascultau pe Domnul, dar au fost adresate tuturor celor de mai târziu. Mântuitorul a formulat fericirile nu doar pentru ucenici, ci le-a recomandat tuturor oamenilor care-L ascultau, fără a face deosebire. Domnul nu a zis: „Fericiţi sunteţi voi, ucenicii Mei, dacă sunteţi săraci cu duhul“, ci a zis: „Fericiţi cei săraci cu duhul“. Când i-a fericit pe ucenici că vor fi prigoniţi şi alungaţi şi că vor suferi chinuri groaznice, S-a adresat nu numai ucenicilor, ci tuturor celor care vor săvârşi aceleaşi fapte, asemenea ucenicilor Săi.