„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Micul catehism: Creştinii au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în toate momentele vieţii pământeşti
Pavecerniţa este o slujbă bisericească prin care creştinii aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru ziua care s-a încheiat, îşi exprimă sentimentele de pocăinţă şi de implorare a milei divine pentru păcatele săvârşite. De asemenea, un al treilea scop al acestei slujbe este de a cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a petrece cu bine noaptea care urmează; cei şase psalmi, citiţi la începutul Pavecerniţei mari, exprimă sentimentul de încredere al creştinului în puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. Dintre aceştia, cel mai mult atestat în documentele vechi şi mai edificator este Psalmul 90: „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază...“. Aceeaşi încredere în ajutorul lui Dumnezeu este exprimată şi prin două cântări specifice Pavecerniţei: „Cu noi este Dumnezeu...“ şi „Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem...“. Rânduiala Pavecerniţei mai conţine patru rugăciuni care se citesc în faţa icoanelor împărăteşti. Prima dintre acestea este adresată Maicii Domnului („Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă...“) şi a fost alcătuită de Pavel din Amoreon (secolul al XI-lea), fondatorul Mănăstirii Sf. Fecioară „Binefăcătoarea“ din Constantinopol. Este invocat ajutorul Maicii Domnului nu doar în timpul vieţii pământeşti, ci şi în mometul plecării la Domnul („şi fii lângă mine... şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l...“). (pr. Gheorghe MIHĂILĂ)