Micul catehism: Creştinii cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu

Domnul Hristos ne învaţă prin Fericirea a şasea că cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

Mântuitorul aseamănă inima omului cu ochiul. Precum ochiul sănătos şi curat poate vedea limpede, tot aşa numai cel cu inima curată, neacoperită de ceaţa păcatului, poate vedea pe Dumnezeu.

Cei curaţi cu inima sunt mai întâi cei nevinovaţi şi lipsiţi de vicleşug, cei care, prin nevoinţe şi rugăciuni neîntrerupte, izbutesc să-şi smulgă rădăcinile păcatului, adică să-şi golească inima de poftele şi gândurile rele, de iubirea celor pământeşti, şi să o umple cu dorul după lumina dumnezeiască şi desăvârşire. Aceştia ajung să-L vadă pe Dumnezeu chiar din această viaţă, aflându-L pretutindeni şi mai ales în făpturile Sale, precum este scris: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, astfel ca ei să fie fără cuvânt de apărare“.

Pe unii ca aceştia Biserica îi numeste „văzători de Dumnezeu“. Dar vederea lui Dumnezeu în această viaţă este nedeplină, zicea Sf. Ap. Pavel creştinilor din Corint: „Vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă“.

De curăţenia inimii este strâns legată virtutea castităţii. De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur crede că prin curăţenia inimii trebuie să înţelegem lipsa oricărui păcat în genere şi în special a păcatului desfrânării: „Prin cei curaţi cu inima Domnul înţelege pe cei care săvârşesc toată virtutea şi nu au în cugetul lor nici un pic de răutate sau pe cei care trăiesc în curăţenie trupească şi sufletească, căci de nici o altă virtute nu avem atâta nevoie pentru a vedea pe Dumnezeu ca de virtutea aceasta“.