Micul catehism: Creştinul este într-un război permanent cu diavolul

Părinţii duhovniceşti vorbesc, în legătură cu asceza şi urcuşul duhovnicesc al omului, de un adevărat „răzvoi nevăzut“. Dincolo de a fi o metaforă şi cu atât mai puţin o hiperbolă, el este o realitate spirituală, de înfrângerea sau biruinţa obţinute în acest război depinzând osânda sau cununa pe care fiecare creştin o va primi la sfârşitul eforturilor sale.

Adevăratul vrăjmaş pe care fiecare creştin îl are nu este aproapele care, poate, gândeşte şi acţionează altfel decât ar dori el, ci diavolul care îl îndeamnă şi unelteşte spre a lucra păcatul. Astfel, lupta reală a creştinului nu trebuie să fie împotriva celor din jur, care, poate, uneori, i se par a-i fi potrivnici, ci împotriva păcatului şi a patimilor, pentru că acestea îl îndepărtează de ceva mult mai preţios: viaţa veşnică alături de Dumnezeu şi de sfinţii Săi.

Păcatul este definit ca încălcare cu deplină ştiinţă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu. Poruncile lui Dumnezeu conţin voia Lui, de aceea, păcatul, care apare în urma nerespectării poruncilor divine, mai este numit şi fărădelege.

Păcatul a apărut ca urmare a căderii protopărinţilor Adam şi Eva, învăţătură a Bisericii argumentată prin cuvintele Sf. Ap. Pavel, cuprinse în Epistola către Romani: „Precum printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el“.

Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie, pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. Originea păcatului nu este de la Dumnezeu, iar la om a apărut în urma relei întrebuinţări a libertăţii cu care a fost înzestrat. „Răul nicidecum nu este pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de bună voie s-au făcut dracii răi, ca şi cei mai mulţi dintre oameni... Nu cele ce se fac sunt păcate, ci cele rele, după alegerea cu voie... Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când, din slobodă alegere, lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu“, ne spune Sf. Antonie cel Mare.