„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
19 Mai, 2024
Micul catehism: Cum se cuvine să fie faptele de milostenie
Spre a fi mai bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să fie izvorâte din iubire sinceră faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i mai avea, a fost considerată de Mântuitorul mai milostivă decât bogaţii care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii: „Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa“. Darul oferit aproapelui, cuvintele de consolare şi împăcare care provin dintr-o inimă lipsită de iubire, nu pot avea efectul dorit, precum spune Sf. Ap. Pavel în Epistola către creştinii din Corint: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător... Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte“.
Faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi răsplătite de oameni. În al treilea rând, ele trebuie făcute oricărui om aflat în nevoie, fără nici o deosebire. De asemenea, creştinul trebuie să dăruiască aproapelui său ajutorul de care are nevoie, potrivit nevoilor acestuia. Astfel, nu se recomandă a da unui leneş de mâncare, căci, după cum porunceşte Sf. Ap. Pavel, „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce“. Totuşi, cei leneşi trebuie să ajutaţi, dar căutând mai întâi să fie vindecaţi de lene şi motivându-i să dobândească prin muncă cinstită ceea ce au nevoie.
