„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Micul catehism: Cum se cuvine să procedăm în cazul unui deces în familie
Potrivit învăţăturii creştine, primită prin descoperire dumnezeiască, omul este o fiinţă care a fost creată spre a se bucura de prezenţa lui Dumnezeu în veşnicie. Existenţa noastră pământească este o etapă pregătitoare pentru viaţa veşnică, care urmează morţii.
Când pleacă la Domnul unul dintre creştini, se merge la biserica parohială şi se anunţă decesul pentru a se trage clopotele. De la biserică se va lua un sfeşnic, se vor cumpăra lumânări, o cruce din ceară şi toiagul. De asemenea, se va da comandă de un sicriu şi de o cruce, se va merge la o brutărie pentru a comanda pomenile. Trupul celui adormit în Domnul e scăldat în semn de curăţie, după pilda primilor creştini (Fapte 9, 37), apoi este îmbrăcat în haine noi şi curate, închipuind veşmântul cel nou al nestricăciunii, cu care vom învia la ziua judecăţii (I Corinteni 15, 42-44). Trupul este pus apoi în sicriu cu faţa spre răsărit. Paracliserul bisericii va trage clopotele pentru cel adormit, în fiecare seară, până în ziua înmormântării. Astfel, creştinii din parohie sunt anunţaţi că unul dintre ei a plecat pe calea veşniciei şi sunt îndemnaţi să se roage pentru acesta (de aceea zic toţi: „Dumnezeu să-l ierte“). Glasul clopotului ne duce cu gândul la trâmbiţa cu care îngerul va vesti sfârşitul lumii şi învierea celor morţi pentru înfricoşătoarea Judecată de Apoi (I Tesaloniceni 4, 16). Sfeşnicul se va aşeza la căpătâiul decedatului, iar în el se vor pune lumânările aprinse, cu ocazia priveghiului. Lumânările simbolizează candelele aprinse sau lumina faptelor bune, cu care creştinul va întâmpina pe Mirele Hristos la Judecata de Apoi, asemenea fecioarelor înţelepte, din Pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13). Acelaşi lucru simbolizează şi lumânarea care se pune în mâinile celui ce trage să moară, lumânările care se împart celor de faţă la înmormântare şi la parastas, candelele care se aprind la mormintele celor decedaţi. Lumina este călăuza sufletului pe calea spre eternitate, risipind întunericul morţii, iar pe de altă parte ea simbolizează pe Hristos şi Evanghelia Sa.





