Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: De ce a fost necesară Întruparea Fiului ?

Micul catehism: De ce a fost necesară Întruparea Fiului ?

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 04 Feb 2009

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, pentru ca acesta să fie fericit. Doar că fericirea se poate păstra doar atâta timp cât omul păstrează legătura cu cel care l-a creat. Adam a păcătuit neascultându-L pe Dumnezeu, mâncând din pomul oprit, iar acest păcat s-a transmis tuturor urmaşilor. Astfel, prin neascultarea lui Adam a pătruns păcatul şi moartea în toţi oamenii: „precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el“, ne învaţă Sf. Ap. Pavel. Păcatul acesta a adus o duşmănie (Rom. 5, 10) între oameni şi Dumnezeu, fiind toţi „fii ai mâniei“: „noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi“ (Efes. 2, 3). Fiind îndepărtaţi de Dumnezeu, oamenii se înrăiseră, le slăbise puterea de a face binele, iar în loc de a face binele pe care-l voia Dumnezeu şi îl cerea cugetul lor, făceau mereu răul. Păcatul pe care îl făceau oamenii aducea în sufletul lor griji, boli şi necazuri, iar între oameni, pizmă, ură, ceartă şi războaie. Uneori, Dumnezeu îşi arăta nemulţumirea prin pedepsele ce le aducea peste oameni. Căci păcatul nu poate rămâne nepedepsit. Cea mai grea pedeapsă a păcatului a fost moartea, pentru ca «răutatea să nu fie fără de moarte“. Toţi mureau trupeşte, dar erau şi morţi sufleteşte, pentru că erau îndepărtaţi de Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeu, în iubirea Sa, nu putea să lase această situaţie de cădere şi de îndepărtare a omului fără de sfârşit. Nici un om nu putea salva pe ceilalţi de păcat, căci fiecare era „rob legii păcatului“ şi nu se putea scăpa nici pe sine însuşi din această robie. Ei nu puteau face aceasta nici toţi la un loc. Iată ce spune Sf. Atanasie: „Căci după ce toţi au fost loviţi în suflet şi tulburaţi de înşelăciunea diavolească şi de deşertăciunea idolilor, cum era cu putinţă ca omul să întoarcă sufletul şi mintea oamenilor? Dar poate să zică cineva că lumea întreagă ar fi putut face aceasta. Dar dacă lumea ar fi putut, nu s-ar fi făcut atâtea mari rele. Căci lumea există şi, totuşi, oamenii se tăvăleau în atâtea mari rele“. De aceea, a rânduit Întruparea Fiului, Care a luat asupra Sa păcatele oamenilor, iar prin jertfa de pe cruce să-i salveze din robia păcatelor.