Micul catehism: De ce permite Dumnezeu să fim ispitiţi?

În cadrul învăţăturii duhovniceşti despre un adevărat „război nevăzut“, Părinţi Filocalici vorbesc mai întâi despre prima etapă a lui: ispita, momeala sau atacul diavolesc. Prin ispită înţelegem îndemnul la păcat. Ea trezeşte pofta de a dobândi ceva prin călcarea legii morale.

Această pornire vine fie din lăuntrul omului, adică din firea lui slăbită de păcatul strămoşesc, fie din exterior.

Ispita dinăuntru este prilejuită de pofta trupului (mâncare, băutură, desfrânare); pofta ochilor (bogăţie); şi pofta inimii (trufia vieţii, mândrie), Această învăţătură ne este descoperită în Sfânta Scriptură de Sf. Ev. Ioan: „Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume“.

Ispita din afară vine de la diavol şi de la lume. Că ispitele vin de la diavol, ne arată Sfânta Scriptură. Astfel, Mântuitorul zice: „Simone, Simone, iată, Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu“. Iar Sf. Ap. Petru spune lui Anania, care ascunsese o parte din preţul unui ogor vândut: „Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt?“. De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur avertizează: „Duşman de moarte ne este diavolul şi a pornit război neîmpăcat. Nu ne sârguim noi atât pentru mântuirea noastră, cât se sârguieşte el pentru pierderea noastră“.

Ispitele de la lume înseamnă îndemnul la păcat venit din partea oamenilor răi, care alimentează în alţii diferite pofte şi porniri păcătoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.

Potrivit Sf. Maxim Mărturisitorul, sunt cinci motive pentru care Dumnezeu permite ispita: Mai întâi, pentru ca, războiţi fiind, şi războindu-ne în apărare, să dobândim puterea de a deosebi virtutea şi păcatul. Apoi, dobândind prin luptă şi prin durere virtutea, să o avem sigură şi statornică.

A treia, ca, înaintând în virtute, să nu ne îngâmfăm, ci să ne învăţăm a ne smeri. Al patrulea motiv este ca, după ce am fost ispitiţi de păcat, să-l urâm. Iar al cincilea, şi cel mai important, ca, devenind nepătimaşi, să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea Celui care ne-a ajutat.