Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: De ce se sfinţesc icoanele? (II)

Micul catehism: De ce se sfinţesc icoanele? (II)

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 06 Iunie 2008

Creştinii cinstesc sfintele icoane pentru că ei au experiat lucrarea lui Dumnezeu prin acestea, au simţit că le sunt împlinite rugăciunile mai uşor, atunci când solicită ajutorul sfinţilor, rugându-se înaintea icoanelor acestora. Sfinţenia icoanelor provine din legătura ce se realizează între chipul pictat şi persoana reprezentată, precum şi din slujba specială care se oficiază pentru sfinţirea icoanelor.

Cinstirea unei icoane nu se adresează materiei sau culorilor folosite, ci sfântului reprodus în acea imagine, învăţătură care deosebeşte icoana de idol şi care este subliniată şi în rugăciunea de sfinţire: „Am pus această icoană cu cinste înaintea slavei Tale, nu îndumnezeind-o, ci ştiind că cinstea icoanei se suie la cel zugrăvit pe ea“. Icoanele nu se identifică cu persoanele reprezentate, fiind semne vizibile ale prezenţei lor spirituale şi tainice.

Sfinţenia unei icoane se datorează şi rânduielii de sfinţire. Slujba de sfinţire nu produce o transformare sau o transfigurarea a materiei icoanei. Din acest punct de vedere, icoana se deosebeşte de Sf. Împărtăşanie. În timpul Sfintei Liturghii, în urma rostirii rugăciunii de invocare a Sfântului Duh, darurile de pâine şi vin se transformă în Însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Dar puterea sfinţitoare se revarsă asupra icoanei în ansamblu, figură şi materie, făcând din icoană un obiect consacrat cultului, asemenea celorlalte obiecte sfinte.

Prin săvârşirea acestei rânduieli, icoana primeşte harul care o face vrednică de închinare şi puterea de a ajuta pe cel care se roagă la ea. Rugăciunile de sfinţire a icoanelor arată că, pentru cei care se vor ruga cu credinţă sfântului zugrăvit, icoanele sunt „vindecătoare de neputinţele sufleteşti şi trupeşti“, „acoperământ puternic de toate bântuielile vrăjmaşilor“, „izgonitoare de toate uneltirile diavoleşti“. Icoanele au „puterea şi tăria facerii de minuni“.

Aleasa preţuire pe care creştinii ortodocşi o au faţă de sfintele icoane se explică prin faptul că aceştia îi simt aproape pe sfinţi. Atunci când erau în necazuri, şi nu numai, creştinii s-au adresat în primul rând lui Dumnezeu, dar au apelat şi la ajutorul sfinţilor, la rugăciunile celor care sunt „prietenii şi casnicii lui Dumnezeu“. Cinstirea icoanelor nu a fost impusă de Biserică credincioşilor, ci a izvorât din dragostea acestora faţă de sfinţi şi din ajutorul pe care au simţit că l-au primit de la cei cărora s-au rugat.