Micul catehism: Deosebirea dintre cinstirea sfinţilor şi adorarea lui Dumenzeu

De-a lungul timpului, unele persoane i-a acuzat pe creştini că cinstirea sfinţilor a luat locul cinstirii lui Dumnezeu. Această acuzaţie a fost respinsă cu argumente din Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie.

Biserica Ortodoxă a învăţat dintotdeauna că cinstirea sfinţilor se deosebeşte esenţial de adorarea lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti, adunaţi în sinoade sau prin scrierile lor, au precizat şi au dezvoltat adevărata învăţătură despre cinstirea sfinţilor, arătând deosebirea ei faţă de adorarea lui Dumnezeu. Cinstirea care se aduce lui Dumnezeu este exprimată prin termenul de „latrie-adorare“, care desemnează un cult absolut, desăvârşit şi suprem. Sfinţilor se aduce un cult de „dulie-cinstire“, care este relativ, subordonat, auxiliar de slujire. Deoarece Sfânta Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu“ şi „pururea fecioară“, i se cuvine o cinstire redată prin termenul „preacinstire - hiperdulie“, care este mai mare decât cea datorată sfinţilor.

Deosebirea dintre latrie şi dulie, respectiv adorare şi cinstire, a fost precizată în mod special de Sf. Chiril al Alexandriei şi Sf. Ioan Damaschin.

Sf. Chiril de Alexandria afirma că pe sfinţi „îi cinstim numai relativ şi cu respect“, iar Sf. Ioan Damaschin arăta că, aşa cum mucenicii sunt sfinţi „nu prin fire, ci prin participare la firea lui Dumnezeu, tot astfel sunt şi demni de închinare, nu datorită firii lor, ci din cauză că au în ei pe cel ce prin fire este demn de închinăciune“. Sfinţii sunt cinstiţi nu pentru ei înşişi, ci pentru harul, darurile care au lucrat în ei. De aceea, şi cinstirea lor se îndreaptă, în esenţă, tot spre Dumnezeu, care i-a preamărit pe sfinţi şi le-a oferit numeroase daruri duhovniceşti. Prin cultul creştin ortodox se acordă cinstirea supremă lui Dumnezeu, iar preţuirea arătată sfinţilor nu umbreşte cu nimic adorarea adusă Domnului.