Micul catehism: Ectenia mare - sinteză a trebuinţelor creştinilor

Primul îndemn adresat credincioşilor, prin cererile ecteniei mari, rostite în cadrul slujbei Vecerniei, este de a avea pace în suflet pentru a ne adresa lui Dumnezeu curaţi şi fără prihană. Pacea din suflet se păstrează printr-o conştiinţă curată, dar mai este condiţionată şi de o serie de factori obiectivi; de aceea, în prima parte a ecteniei mari, credincioşii sunt îndemnaţi să se roage şi „pentru pacea a toată lumea... şi pentru unirea tuturor“. Dacă există pace în comunitatea creştină şi, în general, în lume, se poate păstra cu mai multă uşurinţă şi pacea interioară.

Pacea sufletească, care se cuvine să fie cu Dumnezeu, cu sine şi cu aproapele, este o stare care „stă în puterea noastră... ca rod al tuturor virtuţilor şi al unei înţelepciuni desăvârşite, o pace pe care o putem câştiga noi înşine“. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că pacea desăvârşită estea „pacea lui Dumnezeu“, pacea de sus, pacea pe care ne-a lăsat-o Domnul Hristos: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze“. Această pace este un dar de la Dumnezeu, pentru care se roagă credincioşii şi pe care o cer de fiecare dată când preotul rosteşte ectenia mare. În acest scop preotul îndeamnă să se roage „pentru pacea de sus“ şi „pentru mântuirea sufletelor noastre“.

În continuare, la ectenia mare, preotul se roagă pentru lăcaşul de închinare, pentru cei ce cu „evlavie, cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu“ se roagă în Sfânta Biserică. Prin următoarele cereri, preotul se roagă pentru biserica şi localitatea respectivă, precum şi pentru toate oraşele şi satele, împreună cu cei care locuiesc în ele; pentru cârmuitorii şi slujitorii bisericeşti de toate treptele; pentru rodirea îmbelşugată a pământului; pentru cele ce sunt de trebuinţă şi de folos celor care se află în felurite călătorii, pentru cei bolnavi trupeşte sau întristaţi sufleteşte şi pentru salvarea celor aflaţi în robie, care poate fi trupească sau sufletească.

Seria acestor îndemnuri, prin care este dirijată rugăciunea credincioşilor, se încheie cu acela ca noi toţi să ne rugăm pentru a fi izbăviţi de orice necaz, urgie, primejdie şi nevoie. Urmează apoi o invocaţie generală: „Apără-ne şi ne mântuieşte, miluieşte-ne şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău“. Prin această formulă se rezumă esenţa tuturor dorinţelor sau intenţiilor din îndemnurile precedente ale ecteniei şi, în acelaşi timp, se face mărturisirea că îndeplinirea rugăciunilor rostite o aşteptăm ca pe un dar din partea lui Dumnezeu.