Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Epitimiile sunt exerciţii de întărire în virtute

Micul catehism: Epitimiile sunt exerciţii de întărire în virtute

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 28 Noiembrie 2008

În „scaunul“ de spovedanie, preotul duhovnic ascultă păcatele prezentate de penitent şi poate interveni prin întrebări pentru a se lămuri asupra gravităţii păcatului sau a împrejurărilor în care a fost acesta săvârşit. După acest moment, potrivit rânduielii Tainei Spovedaniei, urmează etapa stabilirii canonului sau a epitimiei. Cuvântul „canon“ are înţelesul de „normă“ sau „dreptar“, după care credinciosul urmează să-şi organizeze viaţa. Epitimiile sunt exerciţii de întărire în virtute şi de depărtare de păcat. Ele constau, de obicei, în rugăciuni (metanii), frecventarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi şi abţineri de la numite mâncăruri sau de la fapte care prilejuiesc săvârşirea păcatului, lecturi din cărţile duhovniceşti. Cea mai aspră epitimie care se poate da unui penitent este oprirea de la împărtăşire; durata acestei opriri variază după gravitatea păcatului comis.

Canoanele se stabilesc, după chibzuinţa duhovnicului, de la caz la caz, avându-se în vedere, pe de o parte, personalitatea penitentului respectiv (vârsta, caracterul, temperamentul, cultura, gradul de pricepere, nivelul vieţii lui religios-morale, condiţiile de viaţă), iar pe de altă parte, felul şi natura sau gravitatea păcatului săvârşit (motivul, intenţia şi scopul, împrejurările în care a fost săvârşit). În stabilirea epitimiei, un rol important îl are gradul de căinţă pentru păcatele săvârşite, precum şi dispoziţia spre îndreptare a penitentului. „Vindecarea să se hotărască nu după timpul penitenţei, ci după chipul pocăinţei“ (canonul 2 al Sfântului Vasile cel Mare), căci, în primul rând, trebuie „să se cerce roadele pocăinţei, fiindcă, negreşit, nu după timpul de penitenţă le judecăm pe unele ca acestea, ci ţinem seama de felul pocăinţei“ (canonul 3 al Sfântului Vasile cel Mare).

Acelaşi părinte al Bisericii arată că scopul canonului este vindecarea de păcate, iar nu pedepsirea propriu-zisă: „Iar, îndeobşte, vindecarea cea mai adevărată este îndreptarea de păcate“ şi arată că în aplicarea epitimiilor să nu se ţină nimeni de litera legii, ci „să procedeze atât după lege, cât şi după obicei“ (canonul 3).