Răsfoind unele ziare descoperim multe anunţuri care fac cunoscut că diverse persoane pot rezolva toate problemele, pot îndepărta toate necazurile. Observăm că vrăjitoarele zilelor noastre s-au adaptat vremurilor contemporane, „nu mai zboară pe mătură“, ci vorbesc la telefon şi îşi fac reclamă în ziare. Mai mult, în anunţurile publicate, se precizează că ele lucrează cu magie albă, care face bine oamenilor. Folosesc agheazmă, cruci şi icoane. Adevărul este că magia nu are culori. Nu există magie albă sau neagră, ci magie sau vrăjitorie. A spune că magia albă face bine este de fapt o capacană pregătită „celor slabi de înger“, care sunt şovăielnici în credinţă.
Descântecele sunt foarte vechi şi reprezintă o formă de superstiţie pe care cei ce le practică le pun în legătură cu magia albă, deoarece, după părerea păgânilor şi a unor creştini necunoscători, ele se fac spre a vindeca de boli şi a alunga spiritele rele.
Descântecul este o practică ocultă condamnată de Bilbie şi de Sfânta Biserică: „Să nu se găsească la tine de aceia ...descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii, căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face aceste“.
Necazurile ne sunt îngăduite pentru a ne curăţi de păcate. Îndemnul Mântuitorului este: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“. Mântuitorul, urmat de Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici au primit multe necazuri şi prin ele se cuvine să trecem şi noi, cei care urmăm lui Hristos, căci nu este altă cale de mântuire. Nu putem dobândi bucuria mântuirii până nu gustăm mai întâi din paharul suferinţei şi al necazurilor vieţii. De suferim mult, puţin sau deloc, important este ca suferinţa să ne fie mijloc de creştere duhovnicească. Creştinul, în faţa suferinţelor şi a necazurilor, îşi aminteşte de cuvintele Domnului Hristos: „Fără mine nu puteţi face nimic“.
