Micul catehism: Lucrarea virtuţii este o alegere personală

Una dintre responsabilităţile cele mai importante ale creştinului este dobândirea şi lucrarea virtuţii.

Virtutea creştină este deprinderea şi stăruinţa statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală, din dragoste curată faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Virtutea creştină înseamnă deci tăria şi statornicia pe calea binelui, în săvârşirea faptelor bune şi biruinţa neîntreruptă asupra răului. Ea trebuie să cuprindă întreaga fiinţă a creştinului şi să-i fie întotdeauna podoaba cea mai aleasă.

Potrivit Sf. Ioan Damaschin, cuvântul virtute (areti) provine din „airestaia“, care înseamnă a alege; deci, chiar etimologia acestui cuvânt ne arată că virtutea creştină nu poate fi impusă, ci este o alegere personală.

Stăruinţa pe calea binelui să fie şi cu ştiinţă, adică omul să săvârşească faptele bune nu în necunoştinţă, ci cu silinţa de a cunoaşte tot mai bine voia lui Dumnezeu: „Ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut, şi desăvârşit“. Aceasta înseamnă capacitatea, dar şi datoria creştinului de a se desăvârşi în virtute.

Virtutea trebuie să se arate prin fapte, căci nu e de ajuns a cunoaşte binele, ci trebuie a-l şi face. „Nu cei care aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei care împlinesc legea vor fi îndreptaţi“, spune Sf. Ap. Pavel.

Biserica Ortodoxă împarte virtuţile în virtuţi teologice şi virtuţi morale. Virtuţile teologice sunt acelea ce se dezvoltă în sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc şi sunt îndreptate nemijlocit către Dumnezeu, apropiindu-l pe creştin de izvorul vieţii religioase, care este Dumnezeu. Virtuţile teologice sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Virtuţile morale sunt acelea care călăuzesc viaţa creştinului faţă de sine şi faţă de semenii săi. Ele au drept scop moralizarea credinciosului şi a raporturilor cu semenii lui, adică întocmirea vieţii şi a rânduielilor dintre oameni după legile morale.

Virtuţile morale cele mai importante sunt: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi bărbăţia. Aceste virtuţi se mai numesc şi cardinale, fiindcă ele stau la temelia celorlalte virtuţi şi deci pe ele se fundamentează viaţa cinstită.