„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: Perioada postului - prilej pentru fiecare creştin de a se apropia mai uşor de Dumnezeu
Perioada postului este pentru fiecare creştin un prilej de a creşte duhovniceşte şi a se apropia de Dumnezeu. Această lucrare presupune să avem sufletele curate, fără păcate. Putem obţine iertarea păcatelor prin rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu, prin participarea la slujbele care se oficiază în Biserici, prin milostenii; dar Sfânta Biserică ne pune la dispoziţie o lucrare harică care se oficiază de către preoţi şi episcopi, prin care obţinem cu mai multă uşurinţă iertarea tuturor păcatelor, mărturisite cu pocăinţă sinceră.
Taina Sfintei Spovedanii este lucrarea harică prin care, în urma mărturisirii păcatelor, a căinţei, a părerii de rău pentru ele, precum şi a făgăduinţei de a nu le mai săvârşi, credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor de la Mântuitorul. Domnul Hristos le-a promis această taină Sfinţilor Apostoli atunci când le-a zis: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer“. Dar El a instituit-o după sfânta Sa Înviere prin cuvintele: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“. Puterea de a lega şi dezlega păcatele o are doar Mântuitorul, dar El a dat această putere şi Apostolilor. Fiind înzestaţi cu puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, prin lucrarea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli nu au păstrat această putere doar pentru ei, ci au transmis-o şi episcopilor, preoţilor pe care i-au rânduit prin cetăţi. Creştinii care doresc să se pregătească aşa cum se cuvine pentru marile sărbători ale Bisericii, alături de postul sufletesc şi trupesc, îşi curăţesc sufletele de păcate prin Sf. Taină a Spovedaniei. Astfel, ei reuşesc cu mai multă uşurinţă să şi-L facă pe Dumnezeu prieten, căci cine eszte prieten cu Dumnezeu în această viaţă, va fi şi în cealaltă, care este veşnică.