Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Pocăinţa este o mare virtute

Micul catehism: Pocăinţa este o mare virtute

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 08 Septembrie 2008

Dumnezeu este iubitor şi doreşte „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“. În mare Sa iubire, Domnul vrea ca toţi să câştigăm mântuirea şi, pentru acest lucru, a rânduit ca unicul Său Fiu să fie răstignit. Iisus a fost răstignit pentru fiecare dintre noi, iar ceea ce trebuie să facem este să ne asumăm această jertfă şi să urmăm calea, învăţăturile date de Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte, dar este şi o persoană dreaptă; de aceea, atunci când greşim ne aşteaptă să ne cerem iertare, să ne pocăim, asemenea fiului risipitor care, „venindu-şi în sine“, s-a întors la tatăl său, recunoscând că a greşit şi solicitând iertarea.

Pocăinţa este regretul care urmează păcatelor, dar şi virtuţilor, totdeauna nedepline. Părerea de rău nu trebuie confundată cu o nemulţumire descurajantă, o îndoială disperată, ci cu o constatare a păcatelor noastre şi o mobilizare spre a părăsi faptele rele. Creştinul care se pocăieşte are o mare încredere în Dumnezeu şi nu se descurajează niciodată.

Sfinţii Părinţi ne descoperă două forme ale pocăinţei: pocăinţa ca Taină şi pocăinţa ca lucrare permanentă în suflet.

În spiritualitatea ortodoxă, pocăinţa ca lucrare permanentă este considerată o mare virtute, iar lucrarea ei se potriveşte tuturor: păcătoşi sau drepţi, începători sau desăvârşiţi duhovniceşte. Ea trebuie să însoţească toate faptele noastre bune sau rele, păcate sau virtuţi personale. Din această perspectivă duhovnicească, Sf. Ioan Scărarul defineşte astfel valoarea pocăinţei şi darurile pe care le primesc cei care o experiază: „Pocăinţa este aducerea înapoi (reîmprospătare) a Botezului, pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă. Pocăinţa este cumpărătoare a smereniei. Pocăinţa este este fiica nădejdii şi tămăduirea deznădejdii. Cel ce se pocăieşte se osândeşte pe sine, dar scapă neînfruntat. Pocăinţa este împăcarea cu Domnul prin lacrimi şi prin lucrarea cea bună a celor potrivnice păcatelor. Pocăinţa este răbdarea cea de bună voie a tuturor necazurilor“.