Micul catehism: Primele informaţii despre cultul sfinţilor le avem din perioada persecuţiilor

Cultul de cinstire a sfinţilor este în strânsă legătură cu cinstirea sfintelor moaşte.

Dacă sufletele sfinţilor, despre care Sfânta Scriptură ne învaţă că sunt în mâinile lui Dumnezeu, păstrează legătura cu membrii Bisericii luptătoare (adică comunitatea creştinilor), cu atât mai mult acele suflete păstreză legătura cu trupurile lor, căci ştim că „trupul este templu al Sfântului Duh“.

Sfânta Scriptură ne descoperă faptul că Dumnezeu făcea minuni prin atingerea de trupurile sfinţilor chiar când ei erau în viaţă: „Şi Dumnezeu făcea prin mâinile lui Pavel minuni nemaiîntâlnite, încât şi peste cei bolnavi se puneau şorţuri purtate de Pavel şi bolile se depărtau de la ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei“ (Faptele Apostolilor 19, 11-12). Sfânta Scriptură ne informează că astfel de minuni nu erau făcute doar de Sf. Ap. Pavel, ci şi de către Sf. Ap. Petru: „Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei, şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau“ (Faptele Apostolilor 5, 15-16).

Primele informaţii documentare despre cultul sfinţilor le avem din perioada persecuţiilor. Primul document despre acest cult ni-l oferă „Martiriul Sfântului Policarp“ († 23 februarie 155), în care ni se spune: „Ne închinăm lui Hristos pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri îi cinstim după vrednicie ca ucenicii şi imitatorii Domnului“. În capitolul 18 al acestei lucrări ni se sune: „Noi am dobândit mai în urmă osemintele lui, mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul, şi le-am aşezat la un loc cuvios“.