Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Prin răstignirea Domnului a fost învinsă moartea

Micul catehism: Prin răstignirea Domnului a fost învinsă moartea

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 07 Martie 2009

Despre lucrarea de mântuire a Domnului Hristos, din Simbolul Credinţei aflăm că Mântuitorul „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat“. Prin această precizare Sfinţii Părinţi au dorit să arate că răstignirea Domnului a fost un fapt real, care s-a petrecut la o dată fixă. Cuvintele „şi a pătimit“ arată încă o dată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om cu adevărat şi a suferit într-adevăr pe cruce ca un om, până la moarte. Dar a pătimit numai cu trupul, nu şi cu dumnezeirea, căci dumnezeirea nu poate pătimi. Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă în acest sens: „Spunem că Dumnezeu a suferit în trup, dar în nici un caz că dumnezeirea a suferit prin trup“.

Ştiind că păcatul a pătruns în firea omenească şi se păstra în ea prin dorinţa de plăcere şi prin fuga de durere, care urmează plăcerii, Domnul a ales să rabde doar durerea. Acceptând şi purtând durerea până la capăt, adică până la moarte, a întărit firea omenească şi a eliminat din ea slăbiciunile omeneşti care apăruseră din cauza păcatului. Răbdând până la moarte, a învins frica de moarte şi însăşi moartea, în firea Sa omenească.

„Deci toată firea noastră era stăpânită de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii era plăcerea, care, luându-şi începutul într-o neascultare, se menţinea de-a lungul întregului lanţ de naşteri naturale. Din pricina acestei plăceri a fost adusă moartea, ca osândă, peste fire. Dar Domnul, făcându-Se om şi neprimind ca obârşie a naşterii Sale, după trup, plăcerea necuvenită, ci primind cu voie, după fire, osânda cuvenită a morţii în însuşirea pătimitoare a firii, adică suferind-o, a răsturnat rostul morţii, nemaiavând aceasta în El rostul de osândă a firii, ci a păcatului“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Prin durere a desfiinţat păcatul, care îşi avea cauza în căutarea plăcerii, şi tot prin durere a desfiinţat moartea.