„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Micul catehism: Psalmii Utreniei amintesc creştinilor de întunericul îndepărtării de Dumnezeu
Utrenia propriu-zisă începe după binecuvântarea rostită de preot: „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi făcătoarei de viaţă şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea...“. În această parte a Utreniei, care începe cu binecuvântarea preotului şi ţine până la Canoane, predomină lecturile sau citirile biblice.
Formula de laudă „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă...“ reprezintă o modalitate de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime. Dacă în slujba Vecerniei Dumnezeu a fost lăudat în unitatea Fiinţei Sale („Binecuvântat este Dumnezeu nostru...“), la Utrenie cuvintele de binecuvântare ne arată că ne aflăm într-o perioadă avansată a istoriei mântuirii, în care omul are mai multe cunoştinţe despre Fiinţa şi însuşirile lui Dumnezeu. Această realitate este întărită şi prin cuvintele rostite de credincioşi după binecuvântarea treimică: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“. Aceste cuvinte au fost rostite de îngeri la naşterea Mântuitorului. Astfel, chiar de la început, Utrenia ne aminteşte de momentul naşterii Domnului. Lecturile din această parte a Utreniei sunt alcătuite din şase psalmi, numiţi „ai dimineţii“ sau „ai Utreniei“. Aceşti psalmi exprimă trăiri sufleteşti variate. Psalmul 87 exprimă tânguirea omului Legii Vechi pentru păcate, neputinţa şi deznădejdea sa: „... pleacă urechea Ta spre ruga Mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Ca nişte oameni răniţi, ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii“. Citirea celor şase psalmi simbolizează perioada de întuneric în care au fost primii oameni, după căderea în păcat. De aceea, la mănăstiri, când Utrenia se oficiază în cadrul Privegherii, în timpul citirii celor şase psalmi se sting toate luminile din biserică, cu excepţia celei de la analog.