„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
23 Noi, 2024
Micul catehism: Reglementările canonice privind stabilirea epitimiilor (I)
Lupta creştinilor cu păcatul trebuie să fie permanentă şi susţinută. Deşi prin Taina Spovedaniei se iartă faptele rele mărturisite, pentru vindecarea rănilor provocate de păcate este necesară o perioadă de penitenţă, în timpul căreia preotul duhovnic stabileşte un canon (epitimie). Rolul mijloacelor stabilite de preot pentru vindecarea credincioşilor cu păcate grele se arată din faptul că ele sunt adaptate gravităţii şi felului păcatelor, situaţiei şi capacităţii fiecărui penitent, precum şi din faptul că preotul poate scurta perioada de penitenţă, atunci când sesizează că penitentul are o dorinţă puternică de a renunţa la obişnuinţa păcătoasă. Astfel, Sf. Vasile cel Mare a stabilit o îndepărtare de la Sf. Împărtăşanie timp de 7 ani pentru desfrânaţii necăsătoriţi, de 15 ani pentru adulter şi de 20 de ani pentru ucigaşi. Însă canonul 102 Trulan cere ca aplicarea cu stricteţe a canoanelor să se facă doar în situaţii extreme.
Canoanele Părinţilor Bisericii din secolul al IV-lea, precum Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa etc., opreau de la Sf. Împărtăşanie pe creştinii cu păcatele grele, uneori până la 10, 15 sau chiar 20 de ani. Analizând canoanele acestor părinţi, sesizăm că epitimiile pentru păcatele mari, în special acelea care prevăd îndepărtarea de la Sfânta Împărtăşanie, diferă de la un părinte la altul, în ceea ce priveşte numărul anilor. Aceste canoane evidenţiază viziunea rigoristă cu privire la modul de vindecare, reglementări pe care autorii le-au stabilit ţinând cont de mediul şi de condiţiile vieţii de atunci. Sf. Grigorie, arhiepiscopul Neocezareei (†270), ne prezintă cele patru trepte de canonisire pentru păcatele grave, care erau aplicate în acele vremuri la spovedanie: plângerea la uşa bisericii, îngenuncherea în pridvorul bisericii şi ascultarea primei părţi a Sf. Liturghii, asemenea catehumenilor. Următoarea treptă a pocăinţei era să participle la slujba Sf. Liturghii fără să se împărtăşească, fiind oprit pentru o anumită perioadă (Canonul 11).
