Sf. Apostoli se adresau uneori membrilor primelor comunităţi creştine folosind termenul de sfinţi: „Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!“. După utilizarea termenului de creştin, pentru a desemna pe cei care au primit botezul creştin şi respectau învăţăturile Mântuitorului Hristos, termenul de „sfânt“ a fost folosit doar pentru cei care s-au remarcat prin zelul misionar şi prin activitatea de propovăduire a Evangheliei, prin viaţa lor exemplară, prin suferinţele îndurate în perioada persecuţiilor sau prin alte merite deosebite.
Astfel, au fost trecuţi în categoria sfinţilor unele personalităţi ale Vechiului Testament (patriarhii, drepţii şi proorocii care au prezis venirea Domnului Hristos), apostoli şi ucenici ai Domnului, martiri şi mărturisitori ai dreptei credinţe.
Una dintre cele mai importante forme de cinstire a celor trecuţi în rândul sfinţilor a fost instituirea de sărbători, adică zile consacrate pomenirii şi cinstirii lor în timpul anului bisericesc. Cele mai vechi astfel de sărbători au fost cele rânduite în cinstea martirilor. Primele sărbători dedicate sfinţilor, care au fost trecute în calendarele creştine, au fost cele în cinstea martirilor şi a diferiţilor episcopi locali. În ziua plecării la Domnul a martirilor, creştinii se adunau la mormintele lor şi făceau rugăciuni, privegheri, citeau istoria pătimirii lor şi se întăreau în credinţă pentru a îndura suferinţele persecuţiilor. Toate acestea au fost cu mai multă uşurinţă organizate după ce au fost construite biserici pe mormintele martirilor.
