Micul catehism: Sărbătorile - zile speciale de înduhovnicire pentru creştini

Sărbătorile creştine sunt acele zile din cursul anului bisericesc rânduite fie amintirii unor fapte din istoria mântuirii, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinţi. În aceste zile creştinii renunţă la ocupaţiile obişnuite şi merg la biserică pentru a participa la slujbele care se oficiază cu prilejul sărbătorilor. Sărbătorile sunt scrise cu roşu şi sunt însemnate cu o cruce roşie înainte în calendarul bisericesc, pe care fiecare creştin este bine să îl aibă.

După însemnătatea lor, sărbătorile sunt de două feluri: sărbători domneşti (praznice împărăteşti), rânduite pentru preamărirea lui Dumnezeu sau a uneia din Persoanele Sfintei Treimi, şi sărbători ale sfinţilor mai aleşi, între care cele dintâi sunt sărbătorile Maicii Domnului.

Sărbătorile domneşti sunt următoarele: Paştele sau Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai veche şi mai mare sărbatoare creştină; Înălţarea la cer a Domnului, care cade totdeauna joia - la patruzeci de zile după Înviere; Rusaliile - numită în popor şi Duminica Mare -, sau Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Înviere, sau la zece zile după Înălţare.

Floriile, Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor, cu o săptămână înainte de Paşti; Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august), Crăciunul sau Naşterea Domnului (25 decembrie); Tăierea împrejur a Domnului (la 8 zile după Naştere, la 1 ianuarie), Boboteaza sau Botezul Domnului (6 ianuarie), Întâmpinarea Domnului (la 40 de zile după Naştere, adică la 2 februarie). Tot între praznicele împărăteşti este considerată şi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Primele patru sărbători sunt cu dată schimbătoare, pentru că data lor este legată de data Paştelui, care se schimbă în fiecare an; iar celelalte sărbători au dată fixă, adică ele cad în fiecare an în aceeaşi zi a lunii, dar nu în aceeaşi zi din săptămână. Prin zilele de sărbătoare nu se oferă doar odihnă trupului, ci se arată şi o atenţie deosebită celor ale sufletului.