Micul catehism: Spiritismul - învăţătură şi practică primejdioasă pentru creştin

Una dintre cele mai răspândite şi mai periculoase învăţături şi practici oculte este spiritismul. Cei mai mulţi dintre practicanţii acestei învăţături amestecă doctrina spiritistă cu elemente creştine, pretinzând uneori chiar ei a fi şi buni creştini. În acest fel, ei reuşesc să păcălească pe unii dintre credincioşii Bisericii creştine, care nu realizează în ce rătăcire, în ce primejdie şi în ce păcat alunecă atunci când acceptă să fie iniţiaţi în doctrina spiritistă sau sunt atraşi la şedinţele spiritiste.

Spiritismul este credinţa în existenţa spiritelor şi în posibilitatea de a comunica cu ele prin diferite mijloace şi procedee.

Creştinismul are şi el, desigur, cultul morţilor, stabilind o legătură duioasă între cei vii şi cei plecaţi la Domnul, prin slujbe religioase speciale, rugăciuni, pomeniri, milostenii. Spiritismul, speculând durerea firească a celor care au pierdut o persoană dragă, promite o legătură mai apropiată cu cei care au părăsit această viaţă, pretinzând că îi pot face să aibă cu ei convorbiri şi chiar atingeri directe în cadrul „şedinţelor spiritiste“. Formele de practicare a spiritismului sunt numeroase. Cu ajutorul mediilor (persoane sensibile care susţin că pot comunica cu spiritele), spiritiştii susţin că au loc fenomene care mai de care mai surprinzătoare: vederea şi auzirea la distanţă, cum ar fi citirea unei scrisori sau a unei pagini dintr-o carte închisă; vorbirea în limbi necunoscute; citirea sau viziunea în cristal; psihometria (descrierea unei epoci istorice pe baza unui obiect din acea perioadă istorică); moniţiunile, adică cunoaşterea faptelor din trecut; premoniţiunile, adică cunoaşterea faptelor care vor avea loc.

Spiritismul, sub forma în care este cunoscut şi practicat în zilele noastre, nu se deosebeşte substanţial de animismul primitiv, magia, şamanismul şi vrăjitoria din vechime, din perioada când oamenii nu-l mai cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu.