„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Minunile și neputința noastră de a le vedea
Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate. Luca 5, 17-26
Domnul Iisus Hristos era înconjurat de farisei şi de învăţătorii Legii vechi, dar şi de mulţi oameni veniţi să-L vadă şi să-L asculte. Spre locuinţa unde Se afla Mântuitorul s-au îndreptat câţiva bărbaţi, ducând o targă pe care se afla un paralitic. Au vrut să intre în casă, însă înăuntru nu mai era loc. S-au hotărât să urce pe acoperişul casei şi de aici, printr-o deschizătură, au coborât pe cel bolnav. Domnul Hristos, văzând credinţa celui bolnav, dar şi dragostea jertfelnică a prietenilor lui, a zis: „Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta”. Minunea s-a produs, uimirea a rămas. Lucrurile minunate au fost: credinţa şi speranţa în vindecare a prietenilor celui bolnav, dar şi convingerea celui paralitic că Dumnezeu îl va vindeca; şi, într-adevăr, cel bolnav s-a învrednicit de iertarea păcatelor şi de vindecare. Minuni au fost şi atunci, minuni sunt şi astăzi, însă de multe ori nu mai avem ochi să le vedem. Minunile sunt mai presus de legile naturii, iar autorul lor este Dumnezeu.