„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
Mustrarea Mântuitorului Hristos
Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. Luca 4, 22-30
Asprimea cuvintelor Domnului Iisus Hristos i-a deranjat pe concitadinii Săi. Unii aveau o atitudine de superioritate faţă de semeni şi chiar se considerau deja mântuiţi. Mustrarea Mântuitorului i-a făcut să-şi vadă limitele şi imaturitatea în cele duhovniceşti. Atât de jigniţi s-au simţit o parte dintre locuitorii Nazaretului, încât umplându-se de mânie au hotărât să curme viaţa Domnului Hristos. Mulţi ne regăsim în mustrările Mântuitorului; şi tot la fel de deranjaţi poate ne simţim şi noi! Când cuvintele Domnului Hristos atrag atenţia asupra vieţii imorale, cei vizaţi strigă sus şi tare că învăţăturile lui Hristos sunt demodate. Acum e vremea surogatelor, a amăgirilor, a umilinţelor şi degradărilor liber acceptate. Când nu mai ai busola moralitaţii creştine, viaţa alunecă foarte uşor pe panta distrugerii sufleteşti. Nu cuvintele Domnului Hristos ne acuză, ci faptele noastre cele rele, păcatele săvârşite. Dragostea Mântuitorului pentru noi ne face responsabili pentru sufletele noastre.