Omul credincios este o lumină

Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite. Ioan 3, 16-21

Domnul Iisus Hristos ne vorbeşte despre viaţa veşnică, despre Lumină şi faptele care izvorăsc din Lumină. Un creştin ştie că Domnul Hristos este Lumina lumii: „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. El este Cel care a înviat din morţi şi a dăruit viaţă veşnică celor care cred în El. Există o relaţie strânsă între viaţa creştină şi faptele pe care le săvârşim. Faptele bune sunt rodul credinţei şi al luminii divine care adumbreşte viaţa noastră. În noaptea Învierii, fiecare creştin a fost îndemnat, prin glasul preotului: „Veniţi de luaţi Lumină!” La lumină venim, lumina o primim, cu lumina ne ducem toată viaţa şi călăuziţi de o lumină plecăm din această viaţă. Omul credincios este prin faptele vieţii sale o lumină. Sfântul Grigorie de Nazianz aşa ne învaţă: „Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face binele”.