„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Pocăinţa înseamnă spovedanie sinceră
Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. Matei 11, 16-20
Tatăl ceresc mustră cu măsură şi mângâie cu toată dragostea. Domnul Iisus Hristos a mustrat pe locuitorii unor cetăţi care, în ciuda faptului că au fost martori ai multora dintre minunile săvârşite de El, nu s-au dezis de viaţa păcătoasă pe care o duceau. Cei care nu s-au pocăit, în ziua judecăţii, vor fi îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu. Precizăm că atunci când vorbim despre pocăinţă nu ne referim la cei care se autointitulează pocăiţi. Pocăinţa înseamnă spovedanie sinceră, renunţare la păcatele săvârşite şi angajarea într-o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Să ne întrebăm: dacă Domnul Hristos ar trece astăzi prin localităţile unde ne ducem traiul şi ar privi la faptele pe care le săvârşim, oare ce cuvinte ar avea de spus la adresa noastră? Ne-ar privi cu bunătate sau suntem pasibili de mustrare?