Molima
Radu Gyr
Dintr-un păduche, dintr-un grăunte,
ne-a crescut pânâ la piept, pânâ la frunte,
şi-acum spumegă, muge şi tună,
ca o vâltoare nebună...
Prinşi în şuvoiul molimei sure,
supţi ca de-un lacom nămol,
luptăm cu-ndârjire să nu ne fure
vâlvoiul fluviu de vitriol.
Ieri noapte, as-noapte
torentu-a cărat dintre noi trupuri coapte,
răscoapte, răsfierte în smoală,
în venin şi în boală.
Torentul încă mai cară
pe unii până diseară:
pe mine, pe tine, pe el...
Măcel fără sânge şi fără oţel.
Spaima ne-a umflat coastele,
ne-a dilatat piepturile,
ne-a lungit braţele,
ne-a ascuţit unghiile,
a pus în noi aprigă vlagă,
şi noi, slăbănogii, uscaţii,
ne-agăţăm cu-o gheară e spaţii,
cu alta, de-o umbră beteagă…
Mâinile noastre se prind
de gratii, de uşi, de pereţi,
de răgăliile putredei vieţi,
de-un fir de păianjen stingher,
de-o stea ce tremură-n cer…
Ne-am vrea prin găuri, afund, ca sobolii
să nu ne ajungă puhoaiele bolii.
Ne-am vrea ca ploşniţele pitite-n zid,
să nu ne smulgă înecul torid.
Privim încleştaţi în pândă grozavă
cum gâlgâie năprasnica lavă,
plină de hoituri albastre,
prin faţa celulelor noastre.
Crunt paznic cu paşii-n pâslari,
străbătând coridoarele
moartea-şi târăşte picioarele
pe săli, pe subt spaimele mari.
Din străchini, din vânăta zeamă,
morţii se strâmbă şi cheamă.
O lingură sorbim, de cenuşă,
şi molima râcâie-afară, la uşă.
Muşcăm din coaja uscată,
şi hoituri ne-apucă de beregată.
O duşcă sălcie de apă,
şi leşuri au răsfiert în ulcior, ca-ntr-o groapă…
Tutunul miroase
a cadavre cleioase.
Palmele noastre duhnesc
a stârv omenesc.
Din perne, din pături, din paie,
urcă un duhnet ca o vâlvătaie
şi temniţa pute, prin ziduri bătrâne,
a morţii de ieri şi-a morţii de mâine...
Şi, când zgâlţâiţi de vedenii, cădem
în somn ca-ntr-o mlaştină grea de blestem,
din duşumele începe să crească,
întâi cât o boabă de linte,
apoi cât o fiară drăcească
monstru de fontă fierbinte,
roşu, sălbatic, aprins, suind pe perete-nainte
crâncen, teribil duşman,
trecând prin tavan,
ne-ncăpând nicăieri
- nici în văzduh, nici în iad, nici în cer -
fără leac, fără timp, fără loc,
uriaşul Păduche de foc...
