„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
06 Dec, 2025
Poezii creştine
Abece
Tudor Arghezi A vrut Dumnezeu să scrie Şi nici nu era hârtie. N-avea nici un fel de scule Şi nici litere destule, C-un crâmpei de alfabet Mergea scrisul foarte-ncet. N-aş vrea nici atât să-l supăr Cât piperul de ienupăr, Dar o să vă spui ceva: Nici carte nu prea ştia. Orişice învăţăcel Ştia mult mai mult ca el. El, care făcuse toate, Nu avea certificate. Câtu-i Dumnezeu de mare N-avea trei clase primare. La citit se-mpiedică, Nu ştie-aritmetică. Ştie-atât: numai să facă. Ia oleacă, pune-oleacă. Face oameni şi lumină Din puţin scuipat cu tină, Şi dintr-un aluat mai lung Scoate luna ca din strung. Papagalul şi păuna Şi-au smuls pana, câte una, Ca să-i facă pinsulă Domnului din insulă, Coliba de pe pământ A Celui Înalt şi Sfânt Fiind clădită de peşti meşteri Între talaze şi peşteri. El a luat mai bine-o pană De la ţarca năzdrăvană Şi-ascuţindu-şi-o-ntre deşte, Despicând-o şcolăreşte, Şi-a făcut condei, în stare A scri şi pe piatră tare. A-ntins cerul ca o coală În toată tăria goală. Însă pana nu scria. A luat atunci o nuia Şi a însemnat cu ea, Cu argint, stea lângă stea. Şi ca să vadă pe schele A făcut şi cruci de stele. Ce-a scris, noaptea s-a zvântat, Apoi, pânâla scăpătat, Cu sugătoare de soare - Şi ziua pe-nserare - A citit şi tot a şters, Câte-o vorbă, câte-un vers, Şi câte o dată, fată, Toată foaia, cartea toată, Fiindcă Dumnezeu ce-a vrut P-ormă nu i-a mai plăcut. Că din scrisele prea drese Nici lucru prea bun nu iese. Cât a scris el cerul tot, Să spui drept, a şti nu pot. Învăţaţi cu cărţulie Cred c-aproape o vecie. Pe cât mintea îl ajută Melcul crede că o sută De vecii întregi şi pline. Melcul ştie, cred, mai bine. Însă cerul, în sfârşit, E de-atuncea tipărit.
