„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Prezentare de carte: O întâlnire teologică dintre Răsărit şi Apus
Semnalăm apariţia cărţii „Treimea şi Împărăţia lui Dumnezeu“ a profesorului Jürgen Moltmann, tradusă în limba română de lector univ. dr. Daniel Munteanu.
Cartea a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei şi se constituie într-o frumoasă contribuţie la învăţătura trinitară despre Dumnezeu. Referindu-se la acest volum, autorul precizează: „Învăţătura socială despre Treime, pe care o susţin în această carte, a influenţat teologia apuseană, chiar şi teologia de eliberare latino-americană. Gândirea perihoretică pe care am învăţat-o din teologia ortodoxă despre Treime, m-a ajutat să depăşesc gândirea mea dialectică de mai înainte. Amintesc acest fapt pentru a arăta cât de roditoare poate fi întâlnirea dintre gândirea apuseană şi cea ortodoxă“ Domnul Jürgen Moltmann face aprecieri în Cuvântul înainte al cărţii şi despre traducător: „Traducătorul prezentei lucrări, teologul Daniel Munteanu, a studiat la Tubingen şi a obţinut titlul de doctor în Heidelberg. Lucrarea sa, „Duhul mângâietor al iubirii. Spre o învăţătură ecumenică despre Sfântul Duh pe baza teologiilor trinitare ale lui J. Moltmann şi D. Stăniloae“, Neukirchen-Vluyn 2003, este un exemplu excelent pentru această întâlnire teologică dintre Răsărit şi Apus. El îmi cunoaşte slăbiciunile şi calităţile. Îi mulţumesc pentru traducerea sa şi urez acestei cărţi să aibă cititori interesaţi şi curioşi şi, dacă e posibil, entuziaşti.“ Cartea de faţă are şase capitole şi se apleacă în mod special asupra depăşirii schismei din 1054 dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană, mai ales a problemelor create prin adaosul Filioque în simbolul de credinţă nice-constantinopolitan. Referindu-se la problematica tratată în această carte, traducătorul Daniel Munteanu afirmă în postfaţă: „Moltmann subliniază locul de cinste pe care-l acordă teologiei ortodoxe (…) Dincolo de aceasta, Moltmann gândeşte despre Sfânta Treime la fel ca şi Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Grigorie de Nyssa. El preia de la Sfântul Ioan Damaschin noţiunea de perihoreză, iar de la Sfântul Grigorie de Nyssa, categoria comuniunii interpersonale, ca analogie pentru viaţa Sfintei Treimi (V, 3.2.b; VI, 1.1). Cartea „Treimea şi împărăţia lui Dumnezeu“ este, în bună parte, şi rodul concret al dialogul ecumenic purtat de către teologia român-ortodoxă cu teologii occidentali. Profesorul Jürgen Moltmann a accentuat aceasta atunci când, în anul 1991, a dedicat părintelui Stăniloae cartea sa intitutată „În istoria Dumnezeului Treimic.“ Volumul are 303 pagini şi a apărut la Editura Renaşterea din Alba Iulia.