Răspunsuri duhovniceşti: „Aceşti copii sunt nevinovaţi“

Sunteţi stareţul unei mănăstiri din Capitala României, deci cunoaşteţi foarte bine problemele cu care se confruntă poporul nostru. Una dintre aceste probleme este şi cea a copiilor abandonaţi. Ce poate face Biserica pentru a curma suferinţa acestor copii?

După Revoluţia din 1989 vedem că mulţi dintre locuitorii ţării noastre şi­au căutat un loc de serviciu în afara ţării, şi în felul acesta mulţi copii au rămas nesupravegheaţi sau supravegheaţi formal. Mulţi au abandonat şcoala, familia. Persoanele care i-au preluat în grijă nu şi-au dat silinţa, nefiind pătrunşi de faptul că în faţa lui Dumnezeu sunt responsabili pentru ei. Ca o urmare, vedem că s-au înmulţit copiii străzii, sau copiii care îşi duc viaţa în diferite aşezăminte sociale. Biserica se străduie din toate puterile ca să poată face faţă acestui val, în schimb să nu uităm că din Biserică facem parte cu toţii, preoţi şi credincioşi. Credincioşii trebuie să se implice mult mai mult, fiind într-un număr mai mare decât slujitorii Sfântului Altar.

Prevenirea acestui flagel se poate face prin educaţia religioasă care trebuie să înceapă din familie, prin răspunderea în faţa lui Dumnezeu pentru copii. Pentru copii nu este suficient că le-am dat viaţă, ci trebuie să ne asumăm răspunderea în viitor pentru formarea lor ca buni creştini şi cetăţeni ai ţării noastre, ca în felul acesta ei, la rândul lor, să devină stâlpi de nădejde ai Bisericii şi ai ţării, ai societăţii.

Cu durere în suflet vă spun că am primit aici, la Mănăstirea Plumbuita, zilele trecute, un grup de copii de la aşezământul care este administrat de primăria de sector, şi majoritatea dintre ei cu un handicap fizic. Este foarte greu de lucrat cu ei, dar cu bunătate, cu dragoste, cu înţelegere, cu credinţă în Dumnezeu putem schimba puţin cu puţin. Sunt copii cu diferite handicapuri pe care trebuie să îi respectăm ca orice aproape al nostru. Numai în felul acesta putem dovedi că îl iubim pe Hristos, iubind pe oricare dintre aceştia.

Cum putem veni noi în ajutorul acestor suflete neajutorate?

Aceşti copii sunt nevinovaţi. Contează foarte mult felul cum li se explică, trebuie să ne străduim să ne apropiem cât mai mult, să­i dirijăm şi să-i ajutăm să pună în practică şi ei la rândul lor cuvântul Mântuitorului.

Vedem la tot pasul copii ai străzii, care ajung în această situaţie din diferite motive, dar în primul rând din cauza dezbinării care se produce în familie, a lipsei de credinţă şi lipsei de educaţie. Dacă părinţii lor ar dovedi că sunt buni creştini, dar s-ar strădui să fie cât mai aproape de Biserică şi de Dumnezeu, atunci ar fi conştienţi de faptul că părinţii sunt obligaţi să le poarte de grijă, să se străduiască să-i apropie de familie, de Biserică şi de societate.

Trebuie să ne rugăm Bunului Dumnezeu să fie cât mai puţine cazuri de felul acesta, iar pe care îi avem să îi ajutăm să se integreze în societate, să-şi formeze familii, să obţină un loc de muncă, să-i învăţăm să se roage şi în felul acesta le dăm punctul de sprijin în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Trebuie să discutăm foarte mult cu ei. Să le ascultăm păsurile, supărarea, nemulţumirea, neajunsul şi în felul acesta să ne implicăm, să le alinăm durerea şi să-i sprijinim pe cât posibil fizic şi moral ca să se integreze şi ei în societate şi să devină buni creştini. Dar cu multă răbdare. Să ne rugăm pentru ei şi să-i sprijinim ca să săvârşească pe cât posibil numai binele şi să-i ajutăm să se dezobişnuiască de a săvârşi răul, să se iubească între ei, să se respecte şi să iubească pe aproapele.