„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: „Adevărata Ortodoxie cere o dăruire care implică fiecare aspect al vieţii noastre“
Care este misiunea noastră cea mai importantă pe pământ?
Misiunea noastră cea mai importantă, poate, este luminarea creştină proprie, precum şi a celorlalţi. Trebuie să înaintăm mai profund în credinţa noastră, nu studiind canoanele Sinoadelor Ecumenice sau Tipicul (deşi îşi au şi ele locul lor), ci cunoscând cum lucrează Dumnezeu în vieţile noastre; citind vieţile celor bineplăcuţi lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul Testament (citim mult prea puţin Vechiul Testament; este foarte instructiv); citind vieţile Sfinţilor şi scrierile Sfinţilor Părinţi despre practica vieţii duhovniceşti; citind despre pătimirile creştinilor de astăzi şi din anii recenţi. În tot acest proces de învăţare, ochii noştri trebuie să fie aţintiţi către cerul de deasupra noastră, ţelul pentru care ne nevoim, şi nu spre problemele şi dezastrele pământului de dedesubt. Nu trebuie să ne izolăm în mod artificial de realităţile lumii de astăzi; mai degrabă, trebuie să învăţăm a folosi cele mai bune lucruri pe care ni le oferă lumea, căci tot ceea ce este bun în lume - dacă suntem îndeajuns de înţelepţi ca să vedem - arată către Dumnezeu, şi trebuie să folosim aceasta. Prea mulţi oameni cad în greşeala mărginirii Ortodoxiei la slujbele Bisericii, la rugăciuni şi la lectură ocazională a unei cărţi duhovniceşti. Adevărata Ortodoxie, însă, cere o dăruire care implică fiecare aspect al vieţilor noastre. Cineva ori este ortodox tot timpul, în fiecare zi, în fiecare moment al vieţii, ori nu este nicidecum cu adevărat ortodox. De aceea trebuie să ne dezvoltăm o perspectivă ortodoxă asupra lumii şi să trăim potrivit ei. (Ne vorbeşte părintele Serafim Rose)