Răspunsuri duhovniceşti: Adunarea tuturor neamurilor în Hristos

Părinte, în Duminica de dinaintea Praznicului "Naşterii Domnului", Sfânta Biserică a rânduit să se citească textul evanghelic referitor la spiţa genealogică a Mântuitorului. Cum putem înţelege această înşiruire de nume?

Această Evanghelie are un vădit scop didactic, menit să ne arate că Hristos Domnul S-a născut cu trup printre oameni, iar naşterea Lui n-a fost o legendă, ci a putut fi verificată. Sfinţii evanghelişti au ţinut să vorbească despre neamul din care descindea Iisus, cu scopul, nu atât de a demonstra că a fost un descendent al lui David, dar şi pentru a demonstra că la plinirea vremii chiar proorociile s-au împlinit spre mântuirea noastră.

Lista genealogică demonstrează că Mântuitorul este descendent al regelui David şi că El este Regele-Mesia, adică Cel uns de Dumnezeu peste poporul lui Israel. Dintre cele paisprezece neamuri prezentate succesiv de evanghelist, numele lui Iehonia îmbracă o semnificaţie aparte, însemnând "Pregătirea lui Yahwe" sau "Yahwe este Creator". Trebuie să amintim că la evrei numele nu se puneau deloc la întâmplare. Prin aceste nume, familia respectivului mărturisea că Dumnezeu-Creatorul pregăteşte ceva bun, ceva salvator pentru poporul Său. De exemplu, numele de Salatiel care se traduce prin cuvintele: "eu m-am rugat lui Dumnezeu". Cum acesta se afla printre iudeii exilaţi în Babilon, chiar numele său ne arată că în exil iudeii au respectat legea strămoşească şi s-au rugat mult lui Dumnezeu, poate chiar mai mult decât o făcuseră în libertate. Exemplul evreilor este valoros şi pentru noi, creştinii, care suntem atenţionaţi să nu încetăm a ne ruga lui Dumnezeu în toate necazurile noastre.

O semnificaţie aparte poartă şi numele lui Natan, care ar putea fi tradus prin "sacrificiu". Este cu siguranţă o amintire continuă că nu trebuia întreruptă închinarea la adevăratul şi Unicul Dumnezeu, prin aducerea de sacrificii, pe atunci forma de adorare a divinităţii. Pe de altă parte, este posibil ca acesta să fi îndeplinit o slujbă preoţească prin care aducea daruri şi sacrificii lui Dumnezeu. El l-a născut şi el pe Iacob care în ebraică înseamnă "cel care ţine de călcâi sau cel care pune piedici", dar şi "cel care înşală prin ademenire". În final, Iacob l-a născut pe Iosif, care în evreieşte înseamnă "Dumnezeu va aduna".

Prin urmare, putem înţelege din toată această înşiruire de nume, aşa cum dumneavoastră aţi numit-o la început, că în preajma întrupării Fiului lui Dumnezeu, din mila Părintelui Ceresc, apare iarăşi un Iosif, asemenea celui de demult, despre care citim în Scriptură că i-a salvat pe toţi ai săi de la foamete şi sărăcie. Tot printr-un Iosif se va trimite în lume Cel care prin învăţătura Sa îi va strânge din nou la Dumnezeu pe fiii lui Israel şi pe toţi cei risipiţi ca nişte oi rătăcite. El îi va scăpa pe oameni de flămânzire, dar nu de cea de pâine, ci de cea îndreptată spre ascultarea cuvântului lui Dumnezeu (Amos 8, 11).